Legea parteneriatului public-privat a fost publicata in Monitorul oficial si va intra in vigoare de Craciun. Vezi in text cele mai importante prevederi ale legii

La sfarsitul saptamanii trecute a fost publicata in Monitorul Oficial o lege foarte importanta pentru investitiile pe termen lung din sectorul public – Legea parteneriatului public-privat.  Legea nr. 233/2016 aplica procedura de derulare a unui parteneriat public-privat ce are ca obiect realizarea, reabilitarea sau extinderea unui bun sau a unor bunuri destinat prestarii unui serviciu public sau operarii unui serviciu public.

Mecanismul de  aplicare a unui parteneriat public privat porneste de la cooperarea intre partenerul public si cel privat pentru derularea unui proiect de interes public avand o durata lunga de desfasurare a raporturilor contractuale care sa permita partenerului privat recuperarea investitiei si realizarea unui profit rezonabil.

Ce trebuie retinut din aceasta lege a PPP?

•    in principiu, finantarea proiectului se realizeaza din fonduri private si uneori si din fonduri publice iar partile urmaresc distribuirea corecta a riscului.

•    in intelesul prezentei legi, prin partener public se intelege orice autoritate contractanta in sensul Legii achizitiilor publice nr. 98/2016.

•    Orice persoana juridica sau asociere de persoane juridice poate sa primeasca adjudecare contractului de parteneriat public-privat cu conditia ca aceasta sa nu fie un partener public.

•    Finantarea investitiilor se poate realiza prin urmatoarele proceduri: integral din surse private sau in principal din surse private impreuna cu surse publice.

•    Daca partenerul public participa cu finantare, sursele de finantare vor fi in mod exclusiv surse externe nerambursabile – fonduri comunitare sau contributia nationala la aceste fonduri.

•    Pentru realizarea investitiei se va constitui o societate care sa exploateze respectivul proiect.

•    Contractul de parteneriat public privat cuprinde in mod obligatoriu 20 de clauze minime. Dintre acestea amintim: obiectul proiectului realizat in parteneriat public privat;  conditiile de infiintare si functionare a societatii de proiect;  termenele de realizare a lucrarilor;  regimul juridic al bunurilor implicate in proiect; modalitatea de finantare a proiectului;  modalitatea de recompensare a partenerului privat; raspunderea contractuala a partenerilor; procedura si limitele subcontractarii; conditiile de incetare a contractului.

•    Durata contractului de parteneriat public privat va tine cont in principal de perioada de amortizare a investitiilor efectuate. Aceasta durata tine cont de:
a. nerestrictionarea artificiala a concurentei
b. realizarea unui profit rezonabil pentru parteneriatul privat;
c. realizarea unui nivel suportabil al preturilor pentru utilizatorii serviciilor realizate prin proiectul de parteneriat public-privat.

•    Prezenta lege intra in vigoare in termen de 30 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial (25.12.2016) iar in termen de 90 zile de la data intrarii in vigoare Ministerul Finantelor Publice va emite normele metodologice de aplicare. Text realizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Benta.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here