Legea Autostrăzii Unirii, iniţiată de deputatul Petru Movilă, promulgată astăzi

Astăzi, legea privind construcţia Autostrăzii Unirii, IaşiTg. Mureş, va fi promulgată de către preşedintele Klaus Iohannis. La ceremonia care va avea loc la Palatul Cotroceni, la ora 17.00, deputatul Petru Movilă va participa în calitate de iniţiator. „Am primit această invitaţie în calitate de iniţiator al legii Autostrăzii Unirii, un proiect de maxim interes pentruieşeni. Pentru mine, invitaţia este ca o recunoaştere a efortuluidepus mai ales în condiţiile în care la început, când le cereamsprijinul colegilor mei parlamentari pentru susţinerea legii o parte dintre ei,  mai ales cei care astăzi îşi asumă proiectul şise declară iniţiatori, erau cât se poate de reticenţi şi refuzau semneze. Cred de astăzi, preşedintele Klaus Iohannis vadeveni, instituţional, un susţinător energic şi declarat al acestui proiect.‟, a declarat deputatul Petru Movilă.

Reamintim faptul proiectul privind construcţiaAutostrăzii Unirii, IaşiTg. Mureş, a fost iniţiat de către doiparlamentari PMP, Petru Movilă (Iaşi) şi Marius Paşcan(Mureş), în luna mai 2017. Acesta a fost susţinut de către alţi70 de colegi parlamentari, senatori şi deputaţi, printre care o parte şi din Iaşi.

„E un proiect pe care Iaşul îl merită, un proiect în care am crezut şi pe care l-am iniţiat pentru Iaşul şi ieşeniimerită o autostradă. Faptul legea este promulgată înpreajma zilei de 1 Decembrie, vine ca o dovadă a faptului Iaşul merită recunoştinţa tuturor românilor pentru sacrificiilefăcute de-a lungul istoriei. Construirea Autostrăzii Unirii estegaranţia ieşirii Iaşului şi Regiunii de Nord-Est din izolare şisubdezvoltare‟, a completat parlamentarul ieşean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here