LEGEA ANTIFUMAT SE MODIFICĂ: Fumatul va fi posibil la terase şi în camere special amenajate

FOTO: gandul.info
Poză simbol
Mai mulţi parlamentari vor să modifice Legea anti-fumat. Aceştia au iniţiat un proiect de lege în Parlament, care a fost luat în discuţie la Comisia Juridică din Senat. Întruniţi miercuri, senatorii jurişti au admis o serie amendamente, fiins eliminată interdicţia fumatului la terase, iar spaţiul închis a fost redenumit ca spaţiu cu pereţi de jur împrejur. În plus, conform proiectului, fumatul va fi permis în camere special amenajate pentru acest lucru, şi în care se pot consuma şi băuturi.

Senatorii vor să modifice Legea antifumat prin amendamente la proiectul de lege al Guvernului privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, care pune în acord legislaţia românească cu prevederile europene, transmite B365.

În acest sens, mai mulţi parlamentari au depus un proiect care modifică Legea anti-fumat, iniţiativa legislativă intrând în dezbaterea Senatului. Proiectul a fost dezbătut, miercuri, la Comisia juridică de la Senat. Amendamentele au fost citite în Comisia juridică de către senatorul PNL Steliana Miron, una dintre iniţiatorii acestor modificări la proiectul de lege. Alături de ea, textul a mai fost semnat de către deputaţii Daniel Fenechiu şi Răzvan Tănase.

Potrivit iniţiatorilor amendamentelor, ”fumatul va fi permis în camere special amenajate”, care să servească exclusiv fumatului şi activităţilor asociate fumatului, cum ar fi de exemplu consumul de cafea, băuturi calde sau băuturi răcoritoare, scrie news.ro. Parlamentarii vor să modifice definiţia spaţiului public închis. Astfel, spaţiul public închis este, potrivit amendamentului, ”orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate sau de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este încadrat de pereţi de jur împrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, cu excepţia spaţiilor cu detinaţie locativă”.
 

Astfel, aceştia vor să se poată fuma şi pe terase, eliminând interdicţia de a se fuma în spaţii care au acoperiş şi doi pereţi, aşa cum este prevăzut în legea adoptată recent de Parlament şi care a intrat în vigoare în 17 martie.

Parlamentarii dau o nouă definiţie şi spaţiului închis de la locul de muncă, respectiv ”spaţiul care are un acoperiş, plafon sau tavan, şi care esgte încadrat de pereţi, de jur împrrejur, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă, astfel cum este definit în legea securităţii şi sănătăţii în muncă 319/2006, cu modificările ulterioare”.

În plus, potrivit amendamentelor, fumătorii se pot constitui în asociaţii sau cluburi de fumători care pot amenaja spaţii speciale destinate fumatului şi activităţilor asociate fumatului.

Preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc, a precizat în cadrul dezbaterilor din comisie că a primit foarte multe sesizări din partea cetăţenilor şi a fost ”bombardat” de e-mail-uri de la persoane nemulţumite de prevederile restrictive ale Legii antifumat.

”Avem un talent românesc: sau să nu avem prevederi deloc, sau dacă le avem să le facem la maximul posibil, prevăzut oriunde în lume. Suntem oamenii extremelor, sau e alb, sau e negru. Să recunoaştem că uneori realitatea mai e şi gri”, a spus Boboc, precizând că legea trebuie amendată astfel încât să ”izvorască din viaţa de zi cu zi”.

Boboc a mai arătat că, prin definirea spaţiului public, astăzi, fumatul va fri interzis, în sezonul estival, pe terasele de la malul mării.

”Cred că e cam mult”, a spus preşedintele Comisiei juridice, care a atras atenţia că astfel este afectat şi turismul.

Steliana Miron a prezentat o altă problemă care s-a creat odată cu intrarea în vigoare a Legii antifumat.

”Am primi sesizări de la patronii de cluburi din Centrul Vechi. Pentru că sunt obligaţi să iasă afară să fumeze, unii clienţi nu îşi mai achită nota de plată şi pleacă fără să plătească consumaţia. Spun că ies la fumat şi pleacă”, a spus Miron.

Ea a mai arătat că trebuie să se ţină cont de faptul că în România sunt peste 5 milioane de fumători. Comisia juridică a dat un aviz favorabil pe proiectul de lege al Guvernului privind reglementarea fumatului. Amendamentele aduse de parlamentari Legii antifumat vor fi dezbătute în comisia economică, care trebuie să elaboreze, împreună cu Comisia de sănătate, un raport pe acest proiect de lege.
 

 

 

(Sursa: b365.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here