La un pas de TRAGEDIE. Un taximetrist ieșean A SCOS DIN GHEARELE MORȚII UN COPIL

Foto: ziaruldeiasi.ro

Clipe de groază, sâmbătă seara, pe strada Mitropolit Varlaam, din Iași. Un copil de numai un an și jumătate a căzut de la etajul al patrulea și s-a prins de sârmele de rufe, un etaj mai jos. Cablurile i se încolăciseră de gât și amenințau să-l sufoce pe micuț.

 

Alarma a fost trasă de copiii care se jucau în fața blocului, situat în apropierea magazinului „Mr. Bricolage”. Toată lumea era încremenită pentru că, de jos, se vedea cum copilul se învinețea, cablurile încolăcite în jurul gâtului strângându-l din ce în ce mai tare. Salvarea a venit din partea unui taximetrist care nu a stat prea mult pe gânduri și a intervenit.

 

Traian Petru Dornea a ajuns într-o clipă la etajul trei, s-a agățat de marginea ferestrei și a scos copilul dintre cabluri. Imediat, în fața blocului a sosit și un echipaj SMURD care a preluat copilul aflat în stare de șoc. Martorii spun că intervenția taximetristului a fost decisivă, micuțul fiind la un pas de moarte. Polițiștii prezenți și ei la fața locului afirmă că mama copilului va fi cercetată pentru neglijență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here