La Muzeul Literaturii se lucrează în familie. Adjuncta lui Lungu și-a angajat soțul la MLR

Directorul de la Muzeul Literaturii Române, scriitorul Dan Lungu, îşi poate selecta subiecte din instituţia pe care o conduce. Soţul şefei Serviciului Muzee s-a angajat şi el aici la sfârşitul anului trecut, în urma unui concurs la care a fost singurul participant. „Mediocritatea, impostura, nepotismul şi serviciile reciproce fac o ţesătură mai rezistentă decât materialul de blugi”, susţinea Lungu, la un moment dat, într-un interviu.

 

A devenit o tradiţie ca, dacă un membru al unei familii prinde o slujbă sigură la Stat, să tragă după el cel puţin încă unul dintre apropiaţi. Toate instituţiile statului sunt pline de exemple de soţi care s-au adus unul pe altul în aceeaşi instituţie, de unchi ce au întins un salariu nepoţilor, de părinţi care şi-au aranjat, la loc sigur, copiii. „Sunt concursuri pe posturi” se apără cei ce se găsesc în această situaţie, dar nu explică şi avantajul imoral pe care-l oferă prezenţa în comisia de examinare a unei rude sau măcar a prietenilor sau colegilor de serviciu ai acesteia.

 

Concurs în octombrie 2014
Concursul pentru ocuparea postului de referent II la Serviciul de Achiziţii al Muzeului Literaturii Iaşi a avut loc la finalul lunii octombrie. Conform anunţului publicat pe site-ul MLR, angajatul trebuie să elaboreze planul anual de achiziţii publice pe baza cererilor primite de la toate compartimentele, să îndeplinească procedurile de atribuire a contractelor şi să întocmească catalogul de produse şi să realizeze achiziţiile directe prin contul de pe SEAP. Conducerea MLR a mai cerut de la candidat să fie absolvent de Ştiinţe Juridice, Economice sau Politehnică, să aibă minimum cinci ani de vechime în muncă şi să dovedească faptul că a absolvit un curs de formare în domeniul achiziţiilor publice.

 

Anca Maria şi Marcel Buzea, un cuplu reunit la serviciu

Singurul candidat

Un singurul candidat a considerat că a întrunit toate condiţiile cerute de anunţul pentru concursul pe post. Şi a fost nimeni altul decât Marcel Buzea, angajat la Departamentul Marketing-Difuzare al Editurii Junimea. S-a potrivit ca bărbatul să fie soţul șefei Serviciului Muzee, Anca Maria Buzea, prima persoană ca importanţă din instituţie după directorul Dan Lungu. „Nu mai ţin minte detalii legate de acest concurs. Chiar dacă vorbim acasă, nu mai ştiu exact ce notă a luat”, ne-a spus Anca Maria Buzea. Marcel a şi intrat în pâine, semnătura sa apărând pe documentele prin care Muzeul pune la cale tot felul de achiziţii.

 

Soţia: „Sincer: nu am intervenit”

Pentru că directorul Muzeului Literaturii, Dan Lungu, a amânat răspunsul întrebărilor formulate de către 7EST, singurul punct de vedere l-a avut tot Anca Maria Buzea, soţia celui angajat la concursul din octombrie. „Ce vă pot spune este că nu am făcut parte din comisia de examinare şi nu am fost implicată în niciun fel în acest concurs. Nici nu ştiu cum s-a desfăşurat. Nu ştiu nici măcar ce notă a luat soţul meu la acel concurs”, a mai spus Buzea.

Şefa Serviciului Muzee susţine că soţul său s-a transferat pentru un salariu mai mic decât cel pe care îl avea la Editura Junimea. “A făcut-o din motive personale, a renunţat la bani mai mulţi, când a venit aici”, a adăugat Cnca Buzea.

Membru PNL, Anca Buzea este un susţinător fervent al partidului în mediul online, la fel ca soţul său. Muzeul Literaturii este subordonat Consiliului Judeţean, instituţie condusă de un alt liberal, Cristian Adomniţei.

 

 

Are în subordine 12 muzee

Muzeul Literaturii Române conduce 12 muzee din judeţul Iaşi, la care se adaugă Galeriile Pod Pogor. Anca Maria Buzea, în calitate de şefă Serviciu Muzee, are în grijă activitatea acestora, având şi numărul cel mai mare de subordonaţi, comparativ cu celelalte servicii din MLR.

 

Citește și USL ESTE AICI! Liberali pitiți în Marea Coabitare: ceartă pe voturi, împăcare pe bani

 

Adus la călcâiul lui Ahile

Marcel Buzea a fost angajat pentru a gira o activitate care a înregistrat deficienţe în perioada recentă: desfăşurarea achiziţiilor la FILIT, festival finanţat cu sute de mii de euro de Consiliul Judeţean. 7EST a dezvăluit faptul că unele dintre licitaţiile organizate de MLR au fost suspecte, iar ulterior Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Achiziţiilor Publice a amendat instituţia.

 

 Nora şefului de la Apavital, o prezenţă răpitoare pe Facebook

Nepotisme celebre în Iaşi

Iaşul a avut parte, de-a lungul vremii, de câteva scandaluri de nepotism care au făcut înconjurul ţării. Printre ele este cel de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad”, unde fostul rector a înfiinţat o catedră special pentruu fiica sa, absolventă de spaniolă. Universitatea este recunoscută pentru faptul că mulţi profesori lasă moştenire propriilor copii, la pensionare, catedrele la care au predat. Un alt rector celebru din Iaşi, Vasile Astărăsoae, a fost acuzat de Agenţia Naţională de Integritate că a semnat contracte în care beneficiar era el însuşi, dar şi fiica sa, Daniela Astărăstoae.

Un alt caz de angajări în familie a fost sesizat de 7EST la Apavital, societate comercială ce aparţine tot Consiliului Judeţean Iaşi. A devenit cunoscut cazul directorului Ion Toma, care lucrează alături de soţie, fiică şi noră. La rândul său, directorul tehnic al Apavital lucrează împreună cu soţia, iar inginerul şef Cristian Chirica, tot alături de consoartă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here