La ei, ca la noi. Deputatul basarabean care a rupt harta României Mari, membru al grupului de prietenie R. Moldova-România

Foto: unimedia.md

Un deputat socialist de la Chișinău, Vlad Bătrâncea, care s-a remarcat la sfârșitul anului trecut când în timpul unei dezbateri a rupt harta României Mari în Parlament, a devenit acum „prietenul” României. El a fost ales în grupul parlamentar care se va ocupa de întreținerea relațiilor de prietenie cu România, scrie presa de peste Prut.

 

Deşi a trecut mai bine de un an de la constituirea Parlamentului de la Chișinău, abia luni deputații și-au constituit grupurile de prietenie cu cel puțin 37 de state și câteva regiuni. Reprezentarea în aceste grupuri este proporțională cu mărimea grupurilor parlamentare înregistrate în Parlament, scrie agora.md.

 

Președinte al grupului de prietenie cu România a fost desemnat liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu. Printre „prietenii României” se numără Vlad Bătrâncea, deputatul care a rupt harta României Mari în Parlament, dar și  Artur Reșetnicov, fost președinte al Serviciului de Informații și Securitate în anul 2009, atunci când a fost expulzat ambasadorul României din Moldova și au fost introduse vizele pentru cetățenii români.

 

Corneliu Furculiță, fondator al NTV Moldova, un post apropiat liderului socialist Igor Dodon, face și el parte din grupul de prietenie Republica Moldova-România. 

 

Grupul de prietenie condus de Mihai Ghimpu îi mai are printre membri pe deputații socialiști Vasile Bolea, Oleg Lipskii, Ghenadii Mitriuc, Vladimir Odnostalko și Marina Radvan. Comuniștii le-au delegat pe Oxana Domenti și pe Ina Șupac, iar deputații neafiliați sunt reprezentați de Artur Reșetnicov.

 

Incidentul cu deputatul care a rupt harta României Mari în Parlament a avut loc în urmă cu trei luni, în decembrie 2015.

 

Deputatul socialist Vlad Bătrâncea a propus audierea ministrului educației în Parlament invocând un document care, în opinia lui, făcea „propagandă românismului”. Era vorba de o înștiințare a Ministerului Educației către școli cu privire la o donație sub forma unei hărți tematice „Organizarea administrativă a Regatului României.1930”, menită să vină în sprijinul predării materiei intitulate „Istoria românilor și universală”. 

 

„Copiii nu sunt pregătiți de această propagandă”, a spus deputatul PSRM Vlad Bătrâncea, fiind în asentimentul parlamentarilor socialiști și comuniști, după care a rupt harta României Mari în fața colegilor din Parlament.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here