Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală pentru patru foşti miniştri, Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea în dosarul Rompetrol II.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a transmis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Nicolae Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor Publice în perioada 2000 – 2004, a lui Ioan Dan Popescu, fost Ministru al Economiei şi Comerţului în perioada 2003 – 2004, a lui Teodor Gheorghe Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor Publice în perioada 2005 – 2007, respectiv în perioada 2009 – 2010 şi a lui Gheorghe Pogea, fost ministru al Finanţelor Publice în perioada 2008 – 2009, pentru a se proceda conform legii.
Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri, menționează Agerpres.
(Sursa: capital.ro)