Keith Flint, solistul formației The Prodigy, a murit la 49 de ani

Keith Flint, solistul legendarei trupe The Prodigy, a fost găsit, luni, fără suflare în locuința lui, din Essex.

Liam Howlett, coleg de trupă cu acesta, a declarat că Keith Flint „și-a luat viața în weekend”.

Polițiștii verifică circumstanțele în care artistul Keith Flint a decedat. Moartea lui nu era considerată ca fiind suspiciosă, potrivit The Sun.

Purtătorul de cuvânt al Poliției din Essex a declarat: „Am fost chemați la adresă, luni dimineață, la ora 08:10, din cauza unor îngrijorări legate de starea unui bărbat. Din păcate, bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a fost pronunțat mort la fața locului. Decesul nu este tratat ca fiind suspect”.

Un reprezentant al Ambulanței din estul Londrei a confirmat informațiile.

Prodigy este o formație engleză de muzică electronică, care și-a început activitatea la începutul anilor 90 și care s-a remarcat cu melodii precum: „Firestarter”, „Breath”, „No Good”, „Out of Space” sau „Voodoo People”.

Keith Flint a devenit o figură simbolică în muzica britanică datorită spectacolelor sale pline de energie, dar și pentru aspectul lui fizic distinctiv.

Prodigy a concertat de mai multe ori, de-a lungul anilor, în România. Ultimul concert al trupei în țara noastră a fost la Untold, în 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here