Justiția e cu ochii pe el. Procurorii au deschis 56 de dosare penale pe numele lui Traian Băsescu

În decurs de 12 ani, pe numele lui Traian Băsescu au fost deschise 56 de dosare penale, dintre care 49 au fost închise, se arată într-o informare de presă a Parchetului General citată de şeful Mişcării Populare.

 

„Eu iau în consideraţie cifrele transmise de Procurorul General, care a dat un comunicat sau a dat o informaţie de presă, că au fost 56 de dosare penale. (…) Ce vă pot spune este, spre exemplu, că pe 18 (ianuarie – n.r.) am o citaţie pentru Curtea de Apel Târgu Mureş, tot o reclamaţie… nu ştiu. Trebuie să trimit un avocat să văd care e încheierea de acolo sau care e motivaţia, iar pe 20 (ianuarie – n.r.) am la Cluj o altă citaţie.

 

Nu am ce să fac, trebuie să răspunzi la citaţiile justiţiei. Sigur, probabil că… am înţeles din informaţia de la Parchetul General că, din 56 câte am avut, 49 au fost închise.(…) Mai sunt şapte, vedem, când mă citează mă voi duce să văd despre ce e vorba”, a declarat Traian Băsescu, la România Tv, citat de Agerpres.

 

Fostul preşedinte al României susţine însă că este pregătit să ducă o astfel de viaţă.

 

„Ce vă pot spune, însă, că sunt foarte multe reclamaţii, presupun, nu le ştiu, de genul aceleia că nu aş fi demisionat în cinci minute. (…) Asta este viaţa unui fost preşedinte şi sunt pregătit pentru ea”, a adăugat Traian Băsescu.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here