Liviu Antonesei
De la începutul lunii iunie, scriitorul Liviu Antonesei a decis să facă publice fragmente din jurnalul pe care îl ținea în anii 80. Textele acestui jurnal sunt importante nu doar pentru că relevă procesul de formare al unui intelectual român în deceniul cel mai sumbru al comunismului, ci și pentru că fac posibil accesul la o anumită atmosferă culturală a Iașului predecembrist. (Călin Ciobotari)
13 august 1980, o miercuri
N-am scris de mai bine de o lună în acest caiet. De altfel, am fost plecat trei săptămîni.
La București, am avut bucuria de a-l cunoaște personal pe Radu Petrescu. Au fost trei zile de plimbări și discuții cu totul excepționale. Bucureștiul este un oraș foarte frumos cînd ți-l arată un bun cunoscător al lui.
Scurte întîlniri întîmplătoare cu Mircea Horia Simionescu și Al. George. Ambii intelectuali de rasă și oameni de mare civilitate.
Din păcate, la 2 Mai, am cunoscut și fața cealaltă a literatului. Dan Laurențiu, simpatic și colegial, dar într-o perpetuă – unii zic că durează de cel puțin 10 ani – , stare bahică, Petru Romoșan, structură de bîrfitor și delator, făcînd caz de nu știu ce experiență particulară, Nina Cassian exhibîndu-și trupul hidos pe plaja nudiștilor împreună cu vechiul ei amant lipovean ș.a.
Timpul însă foarte bun și o apă minunată. Am înotat atît de mult încît, de două ori, m-a apucat plictiseala în larg. Nu oboseală, nici dorință de a muri – dacă nu o fi fost ceva inconștient –.ci, pur și simplu, plictiseală. Sau, poate, nu mai am nici chiar instinctul conservării?
Între altele, am discutat cu Radu Petrescu proiectul unei cărți de dialoguri – un fel de polilog cu participarea a 5-8, 10 scriitori din Iași, Cluj, Timișoara și București – despre starea culturii române, nu doar a literaturii, în momentul de față. Discuții purtate prin corespondență. Ar putea ieși ceva interesant dacă s-ar mai găsi cel puțin 1-2 doritori. Noi ne gîndeam la Șerban Foarță, Ion Pop, Virgil Mihaiu, Al. Călinescu, M.H.Simionescu, Livius Ciocârlie, eventual M. D.Gheorghiu, Marian Papahagi.
În anticariatele bucureștene, am reușit să fac cîteva achiziții importante: în primul rînd, cartea lui Lev Șestov despre Pascal; apoi Contes du Talmud, Lettres de Madame de Sévigné, un Chateaubriand, primul volum din Variété de Valéry, Aphrodite de Pierre Louÿs și chiar o mică broșură a lui Gh. Brătianu despre La question roumaine en 1940.
A apărut cartea lui Nichita Danilov Fîntîni carteziene, eu, în urma lecturii din Șestov, descoperind că, de fapt, este un pascalian. Am scris un articol pe această temă și, sper, destul de bun. Foarte laudativ și pentru că volumul este bun, dar și pentru că N. D. este primul dintre noi care scoate un volum. Și, probabil, încă destul timp, singurul.
Să-mi pot termina cartea de povestiri și cea de eseuri, ar fi excelent. Dar cînd? În ultimele două-trei luni n-am putut scrie decît 4-5 articole, majoritatea despre cărți. Trebuie să termin cu lucrarea de plan la institut și să mă pun pe treabă.
Partea culturală a Opiniei a ieșit excelent, a doua, însă, va fi mult mai bună. Multe texte excelente.
13 octombrie 1980, o luni
Am fost o săptămînă la Cluj unde am cunoscut cîțiva scriitori excelenți: Ion Pop, Mircea Zaciu ș.a.
V.M., un poet rafinat și – pentru mine la Cluj – o gazdă foarte atentă și săritoare. La plecare, înainte de a coborî din mașină la gară, i-am dat o adresă pentru trimis Echinox…
Importantă, acolo, este ambianța. Spre deosebire de Iași, există un climat cultural mai ferm, o mișcare culturală. Sigur, e o părere făcută privind din exterior.
S-a terminat – în urma unui conflict inevitabil cu forurile ce o editează – chestiunea Opinia. Aveam un număr dublu excelent pe care ei l-au considerat prea „cult“. Excelent! Numere inculte nu mă pricep să fac. Am părăsit și acest vis. Nostim este că „partidul“ aprobase numărul.
Nu reușesc, de cîteva luni, să scriu textul despre Mihai Ursachi (mai precis despre ceea ce am numit Tripticul șarpelui). Mi-am propus să nu-l întîlnesc pe Mihai pînă nu scriu textul, poate așa reușesc să mă mobilizez.
Cronica mi-a distrus ultimul articol publicat acolo și o termin și cu ei. Cu Convorbiri Literare o terminasem. În Iași, rămîne Dialogul. Poate am să public în revistele din Cluj.
Am procurat traducerea cărții lui Ciorănescu despre Baroc… De la un tip care desfăcea o bibliotecă moștenită, am luat Trois contes de Flaubert, Ľorigine des Aryens de Isaac Taylor, Le désir du Néant de un anume Louis Vialle și La femme et ľamour de Léon Daudet. Din păcate, am ratat alte cîteva cărți luate de M. D. G. (un Jankelevici, un Soloviev, un Martin Buber…Hm!).
Ideea de a dezvolta într-o carte în genul celor scrise de G.I. (despre tragic) și A.P., intuițiile mele asupra prostiei. Să-mi alcătuiesc o bibliografie minimală și un plan detaliat de lucru.
Ceva, în același gen, despre joc. E timpul, oricum, să las articolele și să scriu cărți. Timpul începe să se adune îngrijorător, iar de lucrat lucrez tot mai puțin.
Adrian Marino, într-un interviu luat de Luceafărul (Mihai Ungheanu), o face lată. Îl remarcă pe notoriul grafoman Ioan Alex. Angheluș în felul următor: „I.A.A. care a publicat de curînd un interesant și inconformist Jurnal de idei, cu ierarhizări personale, libere, necomplexate, un document de independență de spirit și recluziune provincială în sensul bun al cuvîntului.“ Asta pentru că-l laudă pe Adrian Marino. Grandomania nu e scuzabilă cînd, mînată de jocul său intern paradoxal, trebuie să comită astfel de siluiri în cîmpul valorilor.
