Juncker: „Nu putem să existăm ca naţiuni individuale în afara Uniunii Europene“

„Greşesc aceia care cred că a venit momentul pentru a destructura, pentru a rupe în bucăţi blocul comunitar şi pentru a ne diviza în naţiuni. Nu putem să existăm ca naţiuni individuale în afara Uniunii Europene“, a declarat Jean-Claude Juncker la un eveniment dedicat semnării Tratatului de la Maastricht.

Preşedintele CE a explicat că în următorii zece ani poziţia blocului comunitar în cadrul economiei globale ar putea să scadă cu 15%, iar în următorii 20 de ani nicio ţară europeană nu ar mai face parte din grupul G7, care include în acest moment Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie.

Din punct de vedere demografic, europenii reprezentau 20% din populaţia globală la începutul secolului trecut, însă acest procent a scăzut la 5-7% la începutul acestui secol şi ar putea să scadă la 4%.

Juncker a făcut trimite la creşterea susţinerii pentru retorica anti-europeană în statele UE. Această retorică a culminat cu votul britanicilor în favoarea părăsirii UE, în timp ce formaţiunile populiste şi naţionaliste se bucură de o popularitate în creştere în Franţa, Italia, Polonia şi Ungaria.

Preşedintele CE a mai declarat că problema imigranţilor a îngenuncheat ideea că există un bloc comunitar bazat pe regulamente negociate în comun, făcând trimitere la respingerea cotelor obligatorii de refugiaţi de unele state din estul şi centrul Europei, în special de Grupul Vişegrad.

„Asta este ceva nou. Pentru prima dată în istoria europeană postbelică, nu toate statele membre implementează regulamentele stabilite în mod comun. Asta este împotriva principiului de bază al Uniunii Europene“, a subliniat Juncker.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here