Jumătate dintre salariaţii elveţieni câştigă peste 5.100 de euro lunar

 

 

Jumătate dintre salariaţi în Elveţia câştigă lunar peste 6.118 franci elveţieni (5.100 euro), potrivit unei anchete publicate luni de Oficiul Federal al Statisticii, cu trei săptămâni înaintea unui referendum pentru un salariu brut minim de 4.000 franci elveţieni (CHF) lunar, relatează AFP, citat de Capital.
 

Salariul mediu a crescut cu 3,2 % la 6.118 CHF, în raport cu cel din anul 2010, adaugă OFS.

În zece ani, nivelul salariului mediu pentru întregul sector privat a crescut cu 13,4 % în termeni nominali, dar diferenţele s-au adâncit. Astfel, din 2002 până în 2012, cele 10 % persoane cele mai bine plătite şi-au văzut remuneraţia crescând cu 22,5 %. Pentru salariaţii mai puţin bine plătiţi, creşterea s-a limitat la 9,5 %.

În termenii puterii de cumpărare, distanţa este şi mai flagrantă. Salariile cele mai bine remunerate au progresat cu 7,1 %, în timp ce acelea mai puţin bine plătite au scăzut cu 0,6%.

Cele circa 268.000 persoane cele mai prost plătite în Elveţia lucrează în principal în serviciile personale, cum ar fi coafeze sau întreţinere (aproape 52 %) sau în sectoare ca hotelier sau restaurante (38 %) şi vânzări (20 %).

Diferenţa salarială între bărbaţi şi femei, care s-a redus uşor de-a lungul vremii, a crescut cu 0,5 % în doi ani, trecând de 18,9 %.

Salariatele de vârste între 40 şi 49 de ani care exercită o funcţie cu nivel înalt de responsabilitate primesc în medie cu 25,1 % mai puţin decât bărbaţii care prezintă acelaşi profil.

 

Cetăţenii străini sunt, de asemenea, mai puţin bine plătiţi decât elveţienii, în afară de cei aflaţi în posturi de conducere.

Cadrele internaţionale au câştigat în medie 11.250 CHF lunar, faţă de 9.683 CHF cât primesc omologii lor elveţieni.

În schimb, elveţienii care ocupă posturi mai puţin calificate au obţinut un salariu mai ridicat (5.729 CHF) decât străinii (5.226 CHF).

Băncile şi societăţile de asigurări îşi plătesc cel mai bine cadrele conducătoare, cu 52.121 franci elveţieni şi, respectiv, 43.281 franci elveţieni lunar, la mare distanţă de industria hotelieră (11.827 franci) şi construcţii (16.025 franci).

Ancheta, care se efectuează la fiecare doi ani, se bazează pe datele a circa 35.000 de întreprinderi, având în jur de 1,5 milion de salariaţi.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here