Judecătorii decid luni dacă va fi reluată ancheta în cazul de PLAGIAT al lui Victor Ponta

Victor Ponta află luni, dacă se reia ancheta în dosarul în care a fost cercetat pentru plagiat. În august 2012, Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Augustin Ofiţeru, lideri ai formaţiunii politice Noua Republică, au sesizat la Parchetul General că 113 pagini din cele 292 de pagini ale lucrării „Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”, care îi are ca autori pe Victor Ponta şi Daniela Coman, au fost copiate.
 

Procurorii au decis însă să închidă dosarul, iar acum contestatarii cer instanţei să îi oblige pe procurori să reia ancheta.

La termenul de luni al procesului în care este judecată contestaţia, procurorul de caz a solicitat respingerea acesteia, pe motiv că este inadmisibilă. Avocatul lui Victor Ponta a arătat că acuzaţiile nu pot fi dovedite, el menţionând că există coincidenţe ale unor acte normative prezente în lucrarea premierului, dar şi în alte lucrări, arată Digi24.

Cu acelaşi prilej şi-au spus punctul de vedere şi cei care au formulat contestaţia. Astfel, Mihail Neamţu a declarat că în momentul în care se va demonstra că lucrarea de doctorat a premierului Victor Ponta este plagiată, va cere stoparea comercializării acesteia. Neamţu a mai spus, după finalizarea termenului de judecată de luni, că intenţionează să dea în judecată Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. „Intenţionez să dau în judecată ORDA, care este instanţa care a oferit expertiza pe acest plagiat şi care se află în directă subordonare a Guvernului. În niciun caz procesul privind plagiatul lui Victor Viorel Ponta nu se termină aici”, a spus Mihail Neamţu.

El a adăugat că există şi alte instituţii care pot fi acuzate de conflict de interese şi favorizarea infractorului, între acestea aflându-se şi ORDA.

Adrian Papahagi, prezent şi el la instanţa supremă, a spus că, din punct de vedere intelectual, există toate dovezile care atestă faptul că lucrarea lui Ponta este un plagiat. „Eu însumi am mai documentat încă 65 de pagini plagiate după lucrarea lui William Bourdon. Deci este un plagiat ordinar de la un capăt la altul”, a spus Papahagi.

Soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) primită de premierul Victor Ponta în cazul plagiatului a fost contestată de către Adrian Răzvan Papahagi, George Mihail Neamţu şi Augustin Minel Ofiţeru la instanţa supremă, aceasta fiind şi ultima cale de atac faţă de rezoluţia procurorilor. La începutul lunii iulie 2013, un procuror ierarhic superior celui de caz a respins o contestaţie similară, denunţătorii premierului atacând decizia, printr-o acţiune înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

 

Istoricul cazului

Politicienii Mihail Neamţu şi Augustin Ofiţeru şi filologul Adrian Papahagi au fost cei care au semnat şi depus la Parchetul General o plângere penală împotriva lui Victor Ponta, în luna august 2012. Cei trei au susţinut că o carte publicată de premier în anul 2010 nu ar fi în totalitate opera lui. Mai exact, ei au arătat că în această carte sunt preluate pasaje extinse din lucrarea de doctorat a premierului, dar şi altele dintr-o lucrare a unui jurist francez.

„Această carte, pentru care domnul Ponta Victor Viorel şi-a însuşit atât drepturi morale, cât şi patrimoniale, conţine 113 pagini copiate prin metoda copy-paste din operele altor patru autori”, se arăta într-un comunicat transmis de politicianul Mihai Neamţu.

Procurorii au început cercetările în aprilie 2013 şi au cerut punctul de vedere al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor. Răspunsul experţilor a fost comunicat Parchetului pe 15 mai. O zi mai târziu a venit şi concluzia procurorului de caz: neînceperea urmăririi penale pe numele lui Victor Ponta. Aşa că dosarul a fost închis.

„În urma analizei comparative a operelor s-a constatat că lucrarea în litigiu are o structură proprie, care exprimă amprenta personală a autorului şi nu se aseamănă ca tot unitar cu vreuna din lucrările presupus a fi plagiate”, se arăta în rezoluţia Parchetului General deschisă în acest dosar.

Premierul nu era însă la primele acuzaţii de acest fel. Cu două luni mai devreme, revista Nature publicase un articol în care Victor Ponta era acuzat că a copiat, fără să citeze sursele, 80 de pagini din lucrarea sa de doctorat. După apariţia materialului în revista ştiinţifică, premierul a declarat într-un interviu pentru El Pais că este dispus să demisioneze dacă se dovedeşte că acuzaţiile sunt adevărate.

Lucrarea de doctorat a premierului Victor Ponta a fost analizată de trei comisii. Prima dintre ele, cea a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor a analizat lucrarea, cu toate că ministrul Educaţiei de la acel moment, Liviu Pop, dizolvase Consiliul cu o zi înainte, pentru suspiciuni de partizanat politic împotriva premierului. O majoritate formată din 13 membri au ajuns la concluzia că este vorba despre un plagiat copy-paste. Singura propunere pe care însă comisia o putea face era să recomande retragerea titlului de doctor.

Verdictul nu a fost însă luat în seamă. O altă comisie din cadrul Universităţii Bucureşti, instituţia în care premierul şi-a susţinut lucrarea de doctorat în anul 2003, a verificat originalitatea lucrării. Si specialiştii de la Universitate au stabilit că premierul a plagiat. Chiar dacă două comisii de specialitate au ajuns la concluzia că premierul a plagiat în lucrarea de doctorat, ministrul Educaţiei din acel moment, Ecaterina Andronescu, a usţinut, în repetate rânduri că singurul verdict de care va ţine seamă este cel al Consiliului Naţional de Etică, singurul care a spus că nu este vorba despre un plagiat.

Teoretic, premierul a rămas cu titlul de doctor, pentru că acuzaţia a fost respinsă de Consiliul naţional de etică din subordinea Ministerului Educaţiei. Scandalul nu a rămas fără urmări, pentru că Victor Ponta şi-a scos din CV-ul oficial titlul de doctor.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here