Judecătoarea care se droga cu mafioții vrea înapoi, la soț! Cererea ei e de Surprize, surprize!

Ana Maria Chirilă, judecătoarea din Suceava implicată într-un scandal de proporții, a solicitat să fie mutată în arest la domiciliu în Sibiu, unde locuiește soțul ei, alături de care își dorește să se întoarcă. Cu toate că, în trecut, a inițiat un proces de divorț, acesta a fost respins, lăsând-o, astfel, măritată.

În data de 29 iulie 2024, instanța din Suceava a respins cererea Anei Maria Chirilă de a-și modifica locul arestului la domiciliu. Judecătoarea a sperat să primească o veste bună, însă colegii ei magistrați au amânat verdictul referitor la măsurile preventive, stabilind un nou termen pentru deliberare și pronunțare la 31 iulie 2024.

După ce a cerut divorțul de soțul său, cu care are trei copii, și a dorit să se mute la Sibiu, cererea Anei Maria Chirilă a fost respinsă de instanța de la Cluj. Astfel, ea a rămas măritată și acum solicită să fie lăsată în arest la domiciliu în casa comună cumpărată în 2016.

Judecătoarea din Suceava se confruntă cu multiple acuzații grave. Procurorii au susținut că Ana Maria Chirilă folosea și distribuia droguri alături de membri ai mafiei, cărora le furniza informații secrete din dosare DIICOT. Printre acuzațiile aduse se numără:

  • Folosirea și permiterea accesului la informații confidențiale
  • Favorizarea infractorilor
  • Luare de mită
  • Complicitate la trafic de influență
  • Deținere de droguri pentru consum în formă continuată
  • Punerea la dispoziție a locuinței pentru consumul de droguri

Conform procurorilor, între 11 și 14 noiembrie 2022, Ana Maria Chirilă a prevenit traficanții de droguri din anturajul său despre iminentele percheziții DIICOT, permițându-le acestora să își ascundă urmele. Aceasta a dus la lipsa de dovezi în timpul perchezițiilor efectuate de autorități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here