Job inedit în China: Se caută mame pentru alăptarea oamenilor bogaţi

Agenţiile de recrutare din China au început să publice anunţuri privind recrutarea de tinere mame care şi-au pierdut pruncii pe care nu au apucat să-i alăpteze.

 

Cu toate acestea, nu este vorba de a le recruta pentru a alăpta nou-născuţi pe care mamele lor naturale nu-i pot alăpta, dintr-un motiv sau altul, ci pentru alăptarea de oameni bogaţi, dispuşi să plătească pentru aceasta chiar câte 2.000-3.000 de dolari, după cum relatează publicaţia Southern Metropolis Daily, citată Agerpres.

 

Bogătaşi din Shenzhen şi din alte oraşe din sudul Chinei au început “să dea în mintea copiilor” unul câte unul, după ce într-un ziar local a apărut o ştire în care se spunea că laptele matern contribuie la diminuarea stresului şi la îmbunătăţirea generală a stării de sănătate. Cum şi cât de mult să consumi – este deja o chestiune de gust.

 

“Unii din clienţii noştri îşi instalează câte o femeie la domiciliu pentru a avea mereu lapte proaspăt la dispoziţie”, a declarat ziarului amintit o reprezentantă a Xinxinyu Household Service Company.

 

Chiar unul din clienţi confirmă popularitatea alăptatului printre oamenii bogaţi chinezi.”Mulţi dintre prietenii mei consumă lapte matern şi sunt gata să plătească pentru aceasta şi câte 10.000-20.000 de yuani” (2.000-3.000 de dolari), spune el, adăugând că a angaja o mamă în acest sens nu este nicio problemă.

 

Angajarea de către adulţi de mame care alăptează este o formă de exploatare sexuală, consideră unii experţi, dar oficiali din poliţia din Shenzhen susţin că este extrem de dificil de demonstrat intenţia penală în acest caz. Sursa: doctorulzilei.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here