Jihadiștii britanici folosesc România ca zonă de tranzit spre Siria

România a fost tranzitată de jihadişti britanici în drum spre Siria. Declaraţia aparţine ministrului britanic de Externe, Philip Hammond. După discuţiile de la Bucureşti cu omologul său român Bogdan Aurescu, şeful diplomaţiei britanice a mai declarat că România va ajuta Marea Britanie să îi identifice pe jihadiştii de origine britanică.

 

Ministrul britanic s-a întâlnit cu omologul său român, Bogdan Aurescu, pentru a găsi modalităţi prin care autorităţile de la Bucureşti să trimită la Londra date despre cetăţenii britanici care au trecut prin România spre Orientul Mijlociu în ultimii ani.

 

Philip Hammond a declarat pentru Associated Press că România are un rol extrem de important în urmărirea acestor suspecţi de terorism, inclusiv la întoarcerea lor în Europa. Londra estimează că peste 400 de britanici au plecat în Irak şi Siria pentru a lupta alături de organizaţii teroriste precum Al Qaida sau Statul Islamic.

 

Din toată Uniunea Europeană au plecat peste 3.000 de actuali combatanţi islamişti, potrivit estimărilor ministrului spaniol de Interne. Jorge Fernandez Diaz a anunţat duminică, la Paris, că este posibilă modificarea tratatului Schengen, pentru a evita întoarcerea necontrolată a acestor combatanţi în Europa.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here