Jihadiști din Statul Islamic, FIERȚI DE VII pentru că au dezertat în timpul luptelor din Irak

Statul Islamic a ucis şapte dezertori jihadişti, acuzaţi că şi-au abandonat” fraţii” care luptă în Irak, folosind o metodă de execuţie absolut îngrozitoare. Cu mâinile şi picioarele strâns legate, cei şapte au fost fierţi de vii.

 

Teroriştii dezertorii au fost acuzaţi că au şters-o în timpul confruntărilor din Sharqat, din provincia Salahuddin, fiind ucişi la începutul acestei săptămâni, în urma unei decizii a organizaţiei criminale la care aderaseră.

 

Înainte de a fi împinşi într-un cazan uriaş cu apă clocotită, condamnaţii au fost legaţi fedeleş pentru a nu avea posibilitatea să scape sau să se zbată prea tare, a informat o sursă locală

 

Dezertările din rândul Statului Islamic sunt tot mai numeroase în ultima vreme. Numai luna trecută, ISIS a executat 19 militanţi de-ai săi care au dat bir cu fugiţii în timpul confruntărilor din al-Shuhada şi al-Nassaf, centrul oraşului Fallujah, aflat la aproximativ 70 km de Bagdad. Potrivit American Herald Tribune, şi cei 19 militanţi ar fi fost executaţi tot prin fierbere.

 

(Sursa: EVZ.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here