Je ne regrette rien, je suis … Michou

Una mică și vioaie din anturajul junelui dom primar de la noi, vine pe filiera unei distinse și estetice avocate (asta în viziunea mneaei) a domniei sale.

Pe capul doamnei Gianina o picat o măgăreață, la modul că, s-ar fi băgat să scoată o despăgubire pentru niște oameni pocniți de-un necaz și încă n-o ieșit. Se știe că procesul a fost câștigat, banii s-au slobozit, dar n-au ajuns unde trebe, respectiv la cei năcăjiți, pentru că s-ar fi oprit la doamna în discuție.

Acuma, oamenii s-au prins că au luat o clanță cocoșabilă, motiv pentru care au accesat alți oamenii ai legii, care au pus de-un dosărel penălos, ce-ar avea-o în cătare pe doamna Gianina. Poftim, belea!

Deci, ori o să scoată banu’, să nu se afle și treaba se mâlește la mal, ori se ia la trântă prin procese până când cineva va fi lovit de lehamite, fapt puțin probabil, pentru că aș vrea să-l văd și eu pe ăla care își bagă picioarele în câteva zeci de mii de epuroi, ca și cum ar fi bani de-o bere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here