Istoricul britanic Timothy Garton Ash, desemnat câştigătorul Premiului Carol cel Mare pe 2017

Istoricul britanic Timothy Garton Ash a fost desemnat câştigătorul premiului internaţional Carol cel Mare pe 2017 pentru contribuţia sa la dezbaterea publică privind normele şi valorile în Europa, a anunţat duminică fundaţia care acordă anual această distincţie, relatează DPA, relatează agerpres.

Consiliul decizional pentru Premiul Carol cel Mare, cu sediul în oraşul Aachen din nord-vestul Germaniei, acordă din 1950 acest premiu pentru merite speciale privind sprijinirea unităţii europene. 

”El (Timothy Garton Ash – n.red.) a promovat ideea că democraţia şi principiile sale, o cultură liberală şi deschisă a dezbaterii şi apărarea adevărului împotriva minciunilor, vor supravieţui prin intermediul comunicării”, a indicat fundaţia într-un comunicat. 

”Garton Ash a sfidat populiştii vremurilor noastre şi a dezvoltat idei despre cum ar trebui să ne comportăm într-o lume globalizată”, potrivit aceleiaşi surse. 

Istoricul britanic este cel de-al 59-lea câştigător al acestui premiu, care anul trecut a fost obţinut de papa Francisc.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here