Israelul conduce lupta anti-coronavirus: Persoanele de peste 60 de ani vor primi a patra doză de vaccin

Israelul va oferi a patra doză de vaccin împotriva COVID-19 locuitorilor în vârstă de peste 60 de ani şi personalului medical, a anunţat duminică prim-ministrul Naftali Bennett, în plină creştere a contaminărilor cu varianta Omicron a coronavirusului, transmit AFP şi Reuters.

Vorbind într-o conferinţă de presă pe tema pandemiei, Bennett a precizat că Ministerul Sănătăţii şi-a dat acordul pentru administrarea dozei a patra, după ce în urmă cu două zile o autorizase pentru persoanele vulnerabile.

‘Valul Omicron este aici şi trebuie să ne protejăm’, a subliniat şeful guvernului.

Autorităţile sanitare au dat joi undă verde pentru vaccinarea cu doza a patra a persoanelor imunodeprimate.

La scurt timp după debutul vaccinării acestor persoane, directorul din Ministerul Sănătăţii, Nachman Ash, a autorizat administrarea imediată a unei a patra doze rezidenţilor din căminele pentru vârstnici şi pacienţilor din secţiile de geriatrie.

Pe de altă parte, în Israel a ajuns joi un prim transport de pilule anticoronavirus de la Pfizer.

În ultimele zile a fost consemnată o creştere spectaculoasă a cazurilor de COVID-19, care nu se traduce însă, cel puţin deocamdată, într-o creştere marcantă a spitalizărilor.

Duminică, autorităţile au raportat 4.206 de cazuri noi de infectare şi o creştere de 195% pe o săptămână, ce ar putea conduce rapid la o presiune suplimentară pe sistemul medical.

‘Putem previziona 5.000 de cazuri noi pe zi în curând’, a atenţionat Bennett, reiterând apelul la vaccinarea masivă a adulţilor şi copiilor.

Într-o ţară cu 9,2 milioane de locuitori, în care peste jumătate din populaţie a primit doza a treia booster, cazurile grave se concentrează în prezent în rândul persoanelor nevaccinate, indică datele făcute publice de autorităţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here