IPOTEZĂ-ŞOC: Pilotul avionului Germanwings s-a sinucis

O ipoteză-şoc în cazul tragediei avitice din Alpii francezi se conturează după ce a apărut informaţia că unul dintre piloţi a rămas încuiat în afara cabinei. Experţii spun că este posibil ca ofiţerul rămas la manşă să fi vrut să se sinucidă.

Unul din cei doi piloți ai avionului Airbus A320 al companiei Germanwings a părăsit cockpitul și nu a mai putut reveni, potrivit înregistrărilor sonore recuperate de anchetatori, relatează Le Figaro. Nu se ştie încă de ce acesta a ieşit din cabină, însă uşa s-a închis automat în urma lui, aşa cum este prevăzut din motive de securitate. Deşi a vrut să se întoarcă la scurt timp, copilotul nu a mai putut să intre în cockpit.

Incidentul s-a aflat după analizarea datelor înregistrate de una dintre cutiile negre. În aceste condiţii, experţii iau în calcul mai multe variante. Este posibil ca pilotul rămas la manşă să îşi fi pierdut cunoştinţa din cauza unei depresurizări a cabinei sau chiar din cauza unui atac de cord.

O a doua ipoteză este că ofiţerul din cabină să fi vrut să se sinucidă şi să fi condus intenţionat aeronava direct în peretele de stâncă. Varianta este susţinută de faptul că avionul a coborât controlat de la altitudinea de croazieră, ceea ce înseamnă că cineva i-a dat o comandă în acest sens.

Misterul ar putea să fie desluşit de cea de-a doua cutie neagră, din care anchetatorii au găsit momentan doar carcasa.

Un Airbus A320 al companiei Germanwings, filiala low cost a Lufthansa, care asigura legătura între Barcelona și Düsseldorf , s-a prăbușit marți în Alpii francezi, cu 150 de persoane la bord.

 

 

 

 

 

Sursa: obiectiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here