iPhone-ul rezistent la apă ar putea deveni realitate într-o bună zi, spune noul brevet Apple

Producătorii precum Sony, Samsung sau Motorola au folosit diverse tehnologii pentru a-şi proteja mai bine telefoanele sau tabletele de apă, şi se pare că Apple intenţionează într-o bună zi să facă acelaşi lucru. La fel ca în cazul altor brevete Apple similare, înregistrarea tehnologiei nu implică în mod neapărat şi utilizarea imediată a acesteia, însă deocamdată ne putem mulţumi cu ideea că cei din Cupertino se gândesc într-un final şi la acest aspect.

 

Spre deosebire de Sony sau Samsung, care au ales calea mai simplă a ermetizării întregii carcase cu riscul măririi dimensiunilor exterioare ale acesteia, Apple intenţionează să acopere toate componentele interne cu o peliculă hidrofobă fină. Această metodă permite păstrarea dimensiunilor exterioare reduse şi oferă totodată o protecţie rezonabilă împotriva lichidelor care ajung accidental în carcasă, însă este mai pretenţioasă şi mai greu de implementat corect şi complet.

 

Prima compania care a folosit în acest scop acoperirea internă cu nano-pelicule a fost Motorola. Conform brevetului depus de către Apple, compania va folosi un proces tehnologic numit PACVD. Componentele sunt încărcate electrostatic şi plasate într-o incintă vidată umplută cu un compus polimeric gazos de carbon şi fluor. În momentul în care gazul este supus unui sarcini electrice de mare putere, acesta se transformă în plasmă, iar sarcina electrică îl face să adere la suprafaţa deja activată electro-magnetic a componentelor. Procesul tehnologic permite depunerea unei pelicule extrem de fine care are o grosime de numai 1 – 10 microni, componenta fiind astfel protejată fără a necesita o carcasă externă ermetică.

 

 

 

Procesul tehnologic nu este lipsit de probleme deoarece necesită un tratament special pentru anumite zone. Astfel, pentru acoperirea lipiturilor sau conectorilor, Apple va folosi o soluţie bazată pe silicon care va izola zonele susceptibile la scurt-circuit, dar care va permite totuşi şi detaşarea ulterioară a acestora. În cazul micilor cutii metalice folosite pentru ecranare, acestea fie vor fi perforate pentru a permite intrarea plasmei fără a-şi pierde însă capabilităţile de protecţie, fie vor fi asamblate ulterior.

 

 

 

Acest sistem nu poate asigura o protecţie completă la imersiune, ci are doar menirea să minimizeze pagubele în cazurile în care telefonul ia contact cu apa de ploaie sau cu cea revărsată din paharul dărâmat pe birou. Brevetul a fost depus acum un an, iar primul produs Apple care ar putea folosi această tehnologie ar putea fi chiar Apple Watch, care s-a lăudat deja cu protecţia sa „splahsproof”.

 

 

 

(Sursa: go4it.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here