Ionuț Iftimoaie, înaintea meciului pentru titlul mondial de la Comănești: „Sunt conștient că risc totul!”

Ionuț Iftimoaie se va retrage oficial din carieră în această sâmbătă, cu un meci împotriva campionului mondial Jorge Loren, în gala Superkombat, care va avea loc sâmbătă, pe Galionul din Comănești, acolo unde sunt așteptați aproximativ 30.000 de spectatori.

 

În vârstă de 37 de ani, Iftimoaie, care de-a lungul carierei a luptat cu Alexander Ustinov, Ray Sefo și Freddy Kemayo, revine în ring pentru un meci special, cel pentru titlul mondial și totodată ultimul. „M-am pregătit ca niciodată. Dacă în trecut, compensam prin tinerețe, acum m-am antrenat fără greșeală. Sunt conștient că voi risca totul în acest meci, întreaga mea carieră”, a spus sportivul născut în Comănești.

 

„Avantajul meu este faptul că sunt conștient de faptul că mă retrag și trebuie să dau totul în această confruntare, pe când alți sportivi se retrag fără să își dea seama. Am în față un luptător de tot. Loren i-a învins pe frații Stoica, iar asta spune multe. Pe 6 august este și Schimbarea la Față, sper să fie schimbarea la față a spaniolului”, a mai afirmat unul dintre veteranii Local Kombat.

 

 

În vârstă de 32 de ani, Jorge Loren este campionul turneului piramidal Superkombat din 2014, iar de anul trecut a devenit și campion mondial la categoria super cruiser după ce l-a făcut KO în prima repriză pe Andrei Stoica. În carieră, spaniolul a adunat 80 de victorii și doar 17 înfrângeri.

 

Evenimentul care va consemna nu mai puțin de 13 meciuri pe reguli Superkombat și un meci demonstrativ full contact va avea loc pe dealul Galionului, acolo unde sunt așteptați 30.000 de oameni. Accesul va fi gratuit, cu excepția zonei din jurul ringului. „A fost dorința mea de a le oferi tuturor șansa să mă urmărească în acest ultim meci. Emoțiile sunt pe măsură”, a explicat sportivul, care poate deveni în premieră campion mondial dacă îl învinge pe Loren.

 

Gala Superkombat va putea fi urmărită în direct pe Sport.ro, Fight Box HD și Eurosport în 95 de țări.

 

Programul complet al galei:

World Grand Prix (Ora 22:00)

14. Titlul mondial – Categoria Super Cruiser (-95 kg)

Jorge Loren (Spania) vs Ionuț Iftimoaie (România)

 

13. Super Fight – Categoria ușoară (-65 kg)

Mo Abdurahman (Marea Britanie) vs Cristi Spetcu (România)

 

12. Super Fight – Categoria semigrea (-81 kg)

Dani Traore (Germania) vs Bogdan Năstase (România)

 

11. Super Fight – Categoria cruiser (-92 kg)

Vlad Grigore (România) vs Lucian Danilencu (România)

 

10. Super Fight – Categoria Super Cruiser (-95 kg)

Antonio Plazibat (Croația) vs Dănuţ Hurduc (România)

 

9. Super Fight – Categoria semigrea plus (-86 kg)

Badri Traore (Germania) vs Daniel Alexandru (România)

 

New Heroes (Ora 20:00)

 

8. Super Fight – Categoria super mijlocie (-77 kg)

Imanol Rodriguez (Spania) vs Anghel Cardoș (România)

 

7. Super Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)

Daniel Corbeanu (România) vs Cristian Milea (România)

 

6. Super Fight – Categoria grea (+96 kg)

Ionut Ciure (România) vs Valentin Bordianu (România)

 

5. Super Fight – Categoria semigrea plus (-86 kg)

Nicu Buceac (România) vs Jane Ungureanu (România)

 

4. Super Fight – Categoria semigrea plus (-86 kg)

George Davies (Marea Britanie) vs Cosmin Ionescu (România)

 

3. Super Fight – Light Heavyweight plus bout (-86 kg)

Mircea Dumitrescu (România) vs Dennis Anghel (România)

 

Under Card (ora 19:20, ora Romaniei)

 

2. Super Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)

Mircea Cernat (România) vs Cosmin Lupu (România)

 

1. Meci demonstrativ Masters – Categoria semigrea – (81 kg)

Sorin Mihăilescul (România) vs Sorin Asandi (România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here