Iulian Pruteanu-Isăcescu
Cine a fost și ce a făcut în cultura română Ion Creangă știm cu toții, sau ar trebui să știm. Ce s-a ales însă de „spița” marelului humuleștean, ce profesii și ce destine au avut urmașii săi – sunt lucruri mai puțin cunoscute. În cele ce urmează, prezentăm o serie de fragmente dintr-un amplu material excelent documentat de istoricul Iulian Puteanu-Isăcescu, ce urmează să apară, în integralitatea sa, în numărul de primăvară al revistei „Dacia literară”. (Călin Ciobotari)
(…) Căpitanul Constantin I. Creangă, fiul scriitorului
Singurul urmaș al scriitorului, Constantin, s-a născut la 19 decembrie 1860 și la vârsta de șase ani a fost înscris la Școala primară de la „Trei Ierarhi”, unde tatăl său funcționa ca institutor. Pentru micul Constantin I. Creangă, părintele său nu era „tata”, ci „domnul institutor”, comportându-se foarte sever: „Nu l-ați cunoscut pe tata: Era el cum era cu alții, dar cu de-ai lui, de-ai casei și cu de-alde mine, mai ales, pleosc una peste gură! Și n-aveai cui te plânge, grevele nefiind încă inventate pe atunci”.
După terminarea cursurilor școlii primare, Ion Creangă l-a înscris pe Constantin la Școala Fiilor de Militari, pe care a absolvit-o, înscriindu-se apoi la Școala de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie din București, după ce a fost voluntar pe frontul româno-ruso-turc, provocând îngrijorare tatălui său. După absolvirea cursurilor Școlii de Ofițeri, în 1879 a fost avansat la gradul de sublocotenent și a fost repartizat în Corpul Flotilei. A fost caracterizat de superiori drept un „ofițer inteligent”, dar, moștenind firea nonconformistă a tatălui său, trebuia „ținut aproape”, în urma deselor abateri de conduită. A studiat la Școala de Aplicație pentru Geniu și Artilerie de la Viena. În iunie 1886 s-a căsătorit cu Olga N. Petru, fiica unui negustor foarte bogat din Brăila. Tot la Viena, în timpul călătoriei de nuntă din vara anului 1886, Constantin I. Creangă a încercat și la Arhitectură, reușind la probele de desen pentru arhitectură clasică și modernă. Ceea ce el doar a început a fost finalizat de către cei doi fii ai săi, Horia și Ion, care au devenit arhitecți. Un an mai târziu, în 1887, la propunerea făcută de ministrul de război, Constantin I. Creangă a fost avansat la gradul de căpitan.
După moartea tatălui său, neadaptat încă la viața militară, a demisionat din armată la 16 ianuarie 1892: „Apoi, mai întâi de toate, trebuie să ne înțelegem. Nici oștirea nu era pentru mine cum nu eram, se vede, nici eu pentru dânsa. Și mai în scurt, nici tata popă, că s-a răspopit, și nici eu soldat că m-am descătănit. Ion Creangă a lepădat rantia și potcapul și s-a făcut negustor de tutun, iar eu, descingând sabia, m-am apucat de hârtie de țigară. Mai mare păcăleală nici că se poate”. Nu a reușit nici în comerțul cu foițe de țigară, cărora le făcea publicitate cu reclama „Oameni buni!/ Ori fumaţi hârtia Creangă,/ Ori daţi dracului tutunul!”, care „a ieșit cea dintâi la analiză, fiind și cea mai hygienică din toate”, nici în comerțul cu prăjituri, cozonaci moldovenești, ceaiul „Pax” sau bragă, pentru tânărul comerciant „negustoria fiind mai mult un apostolat, decât o profesie”. Fiind un foarte slab administrator, a eșuat și în conducerea afacerilor cofetăriei „Ca la mama acasă” din centrul Bucureștilor și a grădinii Casinoului din Constanța. S-au adăugat divorțul de soția sa, care s-a finalizat în anul 1906 și încercarea, nereușită, de a obține un loc pentru Camera Deputaților, în 1911.
Deși demisionase din rândul cadrelor active ale armatei, în ajunul participării României la cel de-Al Doilea Război Balcanic, căpitanul în rezervă Constantin I. Creangă a fost mobilizat și încadrat la Regimentul 80 Infanterie, în funcția de comandant al campaniei a 8-a. A participat la campania din Bulgaria, ducându-și la bun sfârșit misiunile, fiind elogiat de superiori, decorat și avansat, la 10 mai 1914, la gradul de maior în rezervă. În cadrul Regimentului „Mihai Viteazul” nr. 6, a luat parte și la luptele din timpul Primului Război Mondial, fiind caracterizat de generalul Ion Dragalina ca un: „Ofițer inimos, care a știut să sădească și în inimile ofițerilor și soldaților dragoste pentru armată și avântul pentru sacrificiu”. A murit la Spitalul Sf. Spiridon din Iași, la 1 aprilie 1918, în urma unei boli renale, și a fost înmormântat în Cimitirul „Eternitatea” din Iași; însuși Regele Ferdinand I, revenit la Iași după război, „a agățat cu mâna Sa o coroană de flori pe brațul modestei cruci de lemn, ce sta înfiptă pe mormântul căpitanului Creangă”.
Din căsătoria lui Constantin I. Creangă cu Olga N. Petru (1870-1954) au rezultat patru copii: Letiția, Horia, Silvia și Ion.
Nepoții lui Ion Creangă
Letiția C. Creangă (1888-1938) s-a căsătorit în Humulești, la 30 iulie 1911, cu scriitorul și istoricul literar Nicolae Țimiraș (1876-1950), născut la Fințești, comuna Năeni, județul Buzău. În anul 1933, la Editura „Bucovina” I.E. Torouțiu din Cernăuți, Nicolae Țimiraș a publicat volumul Ioan Creangă după documente vechi, însemnări și mărturii inedite, cu numeroase reproduceri de autografe, portrete și vederi, 366 p., restituind „pe bază de documente și mărturii orale inedite, glumele, legendele, vorbele de duh ale marelui humuleștean – investigare cu scrupul în familia din care însuși făcea parte – reconstituind totodată climatul de creație, gustul cărții, instrumentele didactice, aspirația la viața intelectuală, ori prietenia acestuia cu Eminescu; o intreprindere insolită și unică în felul ei” (Alex. Oproescu), pentru care a primit Premiul Academiei Române. Nicolae Țimiraș a murit în anul 1950 și a fost înmormântat la Florența. Cei doi au fost părinții lui Nicolae N. Țimiraș (1912-1996). Acesta a absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța, apoi a studiat Dreptul și Filosofia și Literele la Universitatea din București. Între anii 1936-1947 a funcționat ca diplomat (secretar de ambasadă) la reprezentanțele României din Budapesta, Roma, Tirana și Vatican. La Roma s-a căsătorit cu Paola Silvestri (1923-2008), medic cercetător, și, cu ajutorul cardinalului Paul Giovani Montini (viitorul papă Paul al VI-lea), au emigrat în Canada, apoi în Statele Unite ale Americii, stabilindu-se la Berkeley, California. Aici li s-au născut copiii Mary-Letitia (n. 1956) și Paolo-Francesco (n. 1962). Nicolae N. Țimiraș a activat ca profesor de limba română la Army Language School în Monterey, California și ca profesor de limbi romanice la Contra Costa College din San Pablo, California. A publicat articole și studii de filologie și istorie culturală în reviste din Italia, Belgia, Germania, Argentina și Statele Unite ale Americii. A fost membru fondator al Academiei Româno-Americane de Știinţe şi Arte și președinte și vicepreședinte al acestei organizații, care i-a avut ca membri onorifici pe Mircea Eliade și George Emila Palade. A semnat volumele Anii tinereții (1991), „o carte de amintiri în care reușește să zugrăvească imagini vibrante ale copilăriei și adolescenței lui”, Rapsodii de vacanță. Călătorie în America de Sud (2002) și Rapsodii de vacanță. Călătorie în Italia (2003): „Strănepot al marelui povestitor Ion Creangă, Nicolae Țimiraș a demonstrat prin scrierile sale că un dram de talent și umor s-a transmis în mod misterios la generațiile următoare”.
Mary-Letitia a absolvit cursurile Facultății de Medicină la Pomona și Georgetown și lucrează în domeniul geriatriei în Wenatchee Valley, Washington. Paolo-Francesco nu a absolvit studii superioare și lucrează ca grădinar peisagist-șef, treapta „b”, în parcul campusului universitar de la Berkley. Este căsătorit cu o filipineză, Irma Agra Cambronero. Locuiește în Pinolo, în zona metropolitană San Francisco, California. Cei doi stră-strănepoți ai lui Ion Creangă nu cunosc limba română.
Silvia C. Creangă (1894-1940) s-a căsătorit în anul 1920 cu Gheorghe Constantinescu. A decedat în anul 1940 și a fost înmormântată în Cimitirul Bellu din București, nelăsând urmași.
Ion C. Creangă (1898-1931) s-a născut la București și a primit prenumele bunicului său. De la început, Ion a pășit pe urmele fratelui său mai mare, Horia, absolvind, în anul 1926, arhitectura la École Nationale des Beaux-Arts din Paris. A lucrat pentru scurt timp la Uzinele Citroën, iar în anul 1927 a revenit în țară și s-a angajat la Serviciul de Studii și Construcții al Casei Muncii CFR, „arhitect cu cea mai mică leafă”, după cum mărturisea. În 1924 s-a căsătorit cu parizianca Marie Louise Vaurés (Mauricette). Frații Creangă au lucrat împreună la diverse proiecte, Ion fiind „un mare muncitor, care se completa perfect cu fratele lui mai boem, visător și necomformist”. Ion C. Creangă a murit în urma unui accident de automobil la 3 martie 1931.
