Ioan Neculaie, pus sub control judiciar. Cauţiune de 5 milioane de euro

Omul de afaceri Ioan Neculaie va fi cercetat sub control judiciar pe cauţiune. Procurorii au decis să nu mai ceară prelungirea arestului. Ioan Neculaie a fost arestat preventiv pe data de 8 februarie 2016, pentru mai multe infracţiuni, printre care evaziune fiscală şi spălare de bani.

 

În contul cauţiunii, procurorii au pus sechestru pe acţiuni echivalând 5 milioane de euro la hotelul Piatra Mare din Poiana Braşov.

Ioan Neculaie nu va avea voie să părăsească judeţul Braşov, să ia legătura cu alţi inculpaţi din dosar şi nici să intre în incinta societăţii ROMAN SA.

Fostul patron al echipei de fotbal FC Braşov a fost arestat preventiv pe 8 februarie, fiind acuzat de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare şi spălare de bani. Omul de afaceri ar fi prejudiciat statul cu aproape 8 milioane de lei, dupa ce firmele sale ar fi obţinut returnări ilegale de TVA, în urma vânzării unei baze sportive supraevaluate.  

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here