Ioan Holban, între ” Arca lui Gutenberg ” şi butoiul lui Suptogene

 

Ca să fie clar, din start : respingem fără ezitaţiune or’ce aluziune sau răutăcism, p’ecum că dl. Ioan Holban, eminent critic literar şi merituos directore al Teatrului ” Luceafărul „, ar fi moderat într-un mod vizibil matrafoxat o lansare de carte a unui autore cultural, cu ocaziunea tîrgului librăresc din titlu.

De aseminea, combatem cu hotărîre alegaţiunile duşmănoase, din care ar rezulta că dl far cultural al urbei nu e la prima prestaţiune de acest fel, apărînd în public, şi cu alte ocaziuni, într-o manieră verbal-vestimentară ce ar putea aminti de un tractorist aflat în exerciţiul funcţiunii bufetoriale.

Pentru lămurirea rău-voitorilor sau a naivilor slabi de înger, e’splicăm care e e’splicaţiunea cestiunii : fluxul verbal mai împleticit al domnului Puiu Holban, p’ecum şi figzonomia aferentă, erau generate de efortul serios pe care domnia-sa îl depunea, cu scopul de a oferi auditoriului formulările cele mai precise & măiestrite. Clar … ?

P’ecum a zis şi nemuritorul Gambetta (sau Mihai Eminovici Chirica, nu mai contează … ) : ” Unde vei găsi cuvîntul / Ce esprimă adevărul ? „. Iată, nedemnilor cîrtitori, motivul sisificului efort ce cu răutate denigraţi. Ruşine vouă, deci ! Zi-le, domnu’ Puiu !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here