Premierul Florin Cîţu şi miniştrii Vlad Voiculescu, Sorin Cîmpeanu şi Raluca Turcan se menţin şi în luna martie, ca şi în primele două luni ale anului, pe primele patru locuri în topul vizibilităţii, în timp ce pe poziţia a cincea urcă ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode, care îl înlocuieşte pe Dan Barna, inclus în top 5 în ianuarie şi februarie. Datele rezultă din Barometrul vizibilităţii miniştrilor, o analiză realizată de News.ro şi de agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online.
Miniştrii Cseke Attila, Bogdan Aurescu, Carol Novac, Nicolae Ciucă, Bogdan Gheorghiu, Alexandru Nazare au între 1.000 şi 2.000 de referiri, iar ministrul Cercetării Ciprian Teleman are sub 1.000, el situându-se, ca şi la ediţiile precedente ale Baromterului vizibilităţii, pe ultima poziţie a clasamentului.
Premierul Florin Cîţu se situează pe primul loc în topul vizibilităţii în luna martie, cu 44.531 de referiri, vârful fiind înregistrat în zilele de 3, 10 şi 26 martie. Ziua de 3 martie a fost marcată de tragedia de la Oneşti, din 1 martie, când un bărbat a ucis doi munictori în apartamentul pe care îl revendica, a fost prima zi după ce bugetul de stat pe 2021 a fost votat în Parlament, dar şi ziua unei şedinţe de Guvern în urma căreia au fost numiţi în funcţii peste 100 de prefecţi şi subprefecţi şi au fost anunţate şi alte decizii, precum şi ziua în care prim-ministrul a acordat un interviu. O altă zi în care au fost înregistrate numeroase referiri la premier a fost 10 martie, o zi cu o nouă şedinţă de Guvern, în care a fost prelungită starea de alertă, iar restricţiile de circulaţie au fost instituite de la ora 22:00 şi în care premierul a primit raportul Corpului de Control în urma incendiului de la Institutul ”Matei Balş”. De asemenea, perioada era marcată şi de publicarea de către ministrul Sănătăţii a datelor referitoare la vaccinare. Ziua de 26 martie, o altă zi în care prim-ministrul a avut o prezenţă notabilă în presa scrisă şi în online, a fost ziua protestului sindicaliştilor de la Metrorex, care au blocat circulaţia metroului, dar şi ziua premergătoare restricţiilor de circulaţie şi a închiderii magazinelor de la 18:00 în Bucureşti..
Pe locul al doilea se situează ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu, cu 18.473 de referiri, vârful fiind atins în zilele marcate de scandalul publicării datelor referitoare la vaccinare, dar şi al informaţiilor referitoare la vaccinări peste rând şi la statutul special al centrelor de vaccinare ale MApN. O altă zi este cea în care Vlad Voiculescu a susţinut, după mai mult timp, o conferinţă de presă.
Voiculescu este urmat de ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu, cu 13.696 de referiri în presă, cele mai numeroase fiind înregistrate în perioada 23 – 25 martie, marcată de discuţiile despre vacanţa de primăvară prelungită, despre examenele naţionale, despre creşterea numărului cazurilor de COVID-19 în rândurile profesorilor şi elevilor.
Pe poziţia a patra se situează ministrul Muncii Raluca Turcan, cu 9.150 de referiri, mai multe decât în lunile precedente, vârfuri fiind înregistrate în 11 martie, când a susţinut o conferinţă de presă şi a prezentat proiectul referitor la interzicerea cumulului pensiei cu salariul şi la condiţiile rămânerii în activitate şi după împlinirea vârstei de pensionare, dar şi în 19 martie, zi care a urmat unui interviu în care ministrul a vorbit despre instituţii unde angajaţii au venituri nete de 50.000 de lei pe lună, despre un pensionar la stat cu pensie de 39.000 de lei şi în care a vorbit despre deficitul din sistemul public de pensii. O altă zi cu vârf de vizibilitate a fost 31 martie, marcată de scandalul fotografiilor în care ministrul Muncii a fost suprinsă fără mască.
Ministrul de Interne Lucian Bode, cu 9.143 de referiri, aproape dublu faţă de lunile precedente, urcă de pe locul 8, pe locul 5, depăşindu-l pe vicepremierul Dan Barna, ocupantul acestei poziţii în lunile ianuarie şi februarie. Vârfurile de vizibilitate au fost în 3 şi 4 martie, în urma crimelor de la Oneşti, a scandalului poliţiştilor de la Secţia 16 care au reţinut abuziv şi au torturat doi bărbaţi care le-au reproşat că nu poartă masca de protecţie şi a scandalului descinderii pentru pecheziţii la o adresă greşită. O altă zi a fost 22 martie, când au fost numeroase discuţii legate de măsurile în cazul restaurantelor şi cluburilor care nu respectă restricţiile şi pentru care amenda s-a dovedit o măsură insuficientă.
Liderul USR, vicepremierul Dan Barna, trece pe poziţia a şasea în topul vicibilităţii membrilor Executivului, cu 6.993 de referiri în martie, cele mai multe referiri fiind în 3 martie, în contextul votului asupra bugetului de stat pe 2021, dar şi al discuţiilor cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Declaraţiile din 30 martie în care a calificat drept manifestări huliganice din registrul fascist violenţele din centrul Capitalei, de la finalul proitestelor faţă de restricţiile imopuse în contextul pandemiei, i-au adus mai multe menţiuni în presa scrisă şi online.
Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă, situat pe poziţiile 9-10 în lunile anterioare, urcă pe poziţia 7, cu 6.374 de referiri, vizibilitatea sa fiind dată de declaraţiile referitoare la Metrorex şi la rezultatele controlului făcut la companie, de reacţiile provocate de protestul sindicaliştilor de la metrou care a blocat circulaţia în Bucureşti, dar şi de anunţuri referitoare la infrastructura feroviară şi rutieră.
Locul 8 în topul vizibilităţii, cu 4.823 de referiri, este deţinut ministrul Justiţiei Stelian Ion, cu o vizibilitate mai mare în perioada 4 – 5 martie, perioadă marcată de reacţiile la decizia de respingere a redeschiderii dosarului 10 august, ministrul organizând şi o conferinţă de presă. O altă zi în care Stelian Ion a beneficiat de vizibilitate a fost 24 martie, când discuţiile din spaţiul public au fost concentrate pe desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, dar şi pe avizul CSM pentru trimiterea în judecată a magistraţilor.
Stelian Ion este urmat de ministrul Economiei Claudiu Năsui, cu 3.874 de referiri, al căror vârf a fost atins în perioada 15 – 19 martie, perioadă în care Senatul a respins moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului şi în care acesta a anunţat depunerea proiectului de instituire a Registrului lucrătorilor Securităţii, care prevede că autorităţile şi instituţiile au dreptul de a fi informate în legătură cu existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii a rudelor de până la gradul al III-lea pentru persoanele care ocupă funcţii şi demnităţi precum preşedintele României, parlamentar, membru al Guvernului, Avocatul Poporului şi primar.
Ministrul Agriculturii Adrian Oros, aflat pe ultimele poziţii în top în lunile ianuarie şi februarie, urcă pe poziţia 10, cu 3,562 de menţiuni, cu vârfuri în 18 martie, când ministrul a avut o conferinţă de presă şi în care a avut o dispută cu PSD pe tema legii privind tranzacţionarea terenurilor agricole, în 29 martie, când Camera Deputaţilor a dezbătut moţiunea simplă împotriva sa intitulată „Agricultura României este atacată de cel mai periculos dăunător: ministrul Adrian-Nechita OROS!”, şi în 31 martie, când moţiunea a fost respinsă.
Pe următoarea poziţie se află ministrul Mediului Tanczos Barna, cu 3.287 de referiri, cu vârfuri în 10, 23 şi 24 martie, marcate de suspiciunile de poluare a lacului IOR, de anunţurile referitoare la Programul Rabla şi la Vinerea Verde, precum şi de declaraţii ale miniştrului referitoare la prezenţa urşilor în localităţi sau pe pârtiile de schi şi la modul în care a fost gestionată situaţia, dar şi de prezenţa ministrului, alături de preşedinte şi de premier, la acţiunea de împădurire de la Dăbuleni.
El este urmat de vicepremierul Kelemen Hunor, cu 2.957 de menţiuni, cele mai numeroase în intervalul 7 – 11 martie, când a acordat interviuri, temele abordate fiind tăierea sporurilor pentru bugetari, guvernare, relaţiile din coaliţie, Avocatul Poporului.
În topul vizibilităţii urmează ministrul Proiectelor Europene Cristian Ghinea, cu 2.162 de menţiuni, vârful vizibilităţii fiind atins în zilele de 9, 17 şi 18 martie, când a prezentat în Comisia pentru Afaceri Europene a Camerei Deputaţilor stadiul şi componentele principale ale Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, câmd la Palatul Cotroceni au avut loc discuţii pe acest subiect, iar planul a fost discutat în primă lectură în Guvern şi prezentat ulterior de către ministru.
Ministrul Energiei Virgil Popescu coboară câteva poziţii în top, zilele de vizibilitate fiind prima în care a avut loc Vinerea Verde, iar miniştrii au renunţat la autovehiculele poluante, când a făcut declaraţii referitoare la Strategia energetică şi când a participat la videoconferinţa News.ro pe tema energiei.