Sky Capital, investitorul care a anuntat ca intentioneaza sa preia Aeroportul International Iasi, isi face publice in aceasta dimineata proiectele de dezvoltare pentru aerogara.
„Pentru noi aeroportul reprezintă o prioritate și trebuie sa trecem la următorul nivel de dezvoltare. Avem o oportunitate in acest moment, iar toată procedura se va face transparent, prin licitație. M-as bucura sa avem mai mulți investitori care sa ajute la dezvoltarea aeroportului. Am rugămintea sa nu politizam subiectul și sa avem o discuție constructiva. Vom avea o analiza in cadrul Consiliului Județean cu toți consilierii. Mi-as dori ca după inițiativa Sky Capital sa vina cât mai mulți investitori la aeroport. Trebuie sa realizam zona cargo, trebuie sa modernizăm căile de acces. Iasul s-a dezvoltat mult pe partea de IT și avem nevoie de dezvoltarea industriilor.”, a declarat Maricel Popa, presedintele CJ Iasi.
„Este al treilea proiect despre care discutam după București sud și Sibiu. Dezvoltarea aeroportului trebuie făcută între niște parametri, trebuie fructificat atuul cel mai important – cel de centru universitar. Dezvoltarea nu se va face doar pentru aeroport in sine ci și pentru zona adiacentă și pentru oraș” – Mihai Florescu, profesor la Facultatea de Arhitectura din București – consultant pentru Sky Capital pe partea de arhitectura al proiectului.
„Este semnat un memorandum cu compania Abu Dhabi AirPorts. Noi suntem o echipa de proiect ce a ajutat mai multe companii care au experiența in domeniu, firme care au contribuit la dezvoltarea unor aeroporturi renumite din lume precum Singapore si Istanbul. Avem semnat și un document pentru finanțare. Estimările noastre sunt ca in următorii 5 ani sa se ajungă la 6 milioane de pasageri, dar pentru acest lucru trebuie investiții pentru mărirea capacității . Potențial de trafic persoane și trafic cargo exista, ele doar trebuie valorificate. Este necesară lungirea pistei și o cale Paralela de rulare. Va fi mărit numărul locurilor de parcare având un minim de la 4 locuri la sateliți”, a declarat Dorin Catana, actionar Sky Capital.