Investiții majore în comuna Tomești! Proiecte de 220 milioane lei pentru localitatea din zona metropolitană

Un nou set de investiții importante sunt derulate în această perioadă de către autoritatea locală din comuna ieșeană Tomești. Primăria comunei din zona metropolitană a Iașului a depus 26 de proiecte la finanțare în valoare de 150 milioane lei, iar 13 obiective, în valoare de aproape 70 milioane lei, sunt contractate prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Primăria comunei Tomești a demarat în ultima perioadă un set de investiții în localitate, investiții ce cuprind mai multe componente în diverse domenii. Perioada de implementare a acestor este cuprinsă între 2022 și 2027, proiectele fiind finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 – Valul Renovării si Componenta 10 – Fondul Local Compania Națională de Investiții, Administrația Fondului pentru Mediu și Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Lista de investiții cuprinde obiective aflate în derulare, dar și proiecte care vor fi scoase la licitație în perioada următoare.

Fonduri din PNRR pentru refacerea blocurilor din Tomești

Un proiect major aflat în derulare este cel legat de reabilitarea și creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidențiale multifamiliale din localitatea Tomești și în mod specific a blocurilor de locuinte nr. 45A si 45B, scopul fiind reducerea consumului de energie cu cel puțin 50 procente. Proiectul este derulat prin PNRR, implementarea acestuia având loc în perioada 12.01.2023 – 11.01.2026, valoarea investiției fiind de 12.082.693,68 lei. Un alt proiect ce ține de reabilitarea blocurilor de locuințe și creșterea eficienței energetice este cel derulat în perioada 13.12.2022 – 12.12.2025, cu o valoare totală de 5.488.477,83 lei. În acest caz este vorba de blocul de locuințe nr. 47 din comuna Tomești, proiect ce vizează reducerea consumului de energie cu cel puțin 30 la sută.

Investiții în vehiculele electrice în comuna Tomești

Un alt obiectiv derulat de Primăria comunei Tomești este cel legat de achiziția unui microbuz nepoluant și puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice, proiect cu o valoare de 2.050.304,55 lei, ce se va derula până în 12.12.2024. ”Obiectivele proiectului sunt reprezentate de achiziția unui microbuz electric nou, cu acționare complet electrică, destinat transportului public de, precum și instalarea punctelor și stațiilor de reîncărcare destinate autobuzului electric achiziționat prin proiect, creșterea atractivității transportului public local și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, a spus Ștefan Timofte, primarul comunei Tomești.

Investiții în școlile din comuna ieșeană

Un alt proiect derulat de autoritatea locală este cel privind reabilitarea energetică a Școlii D.D: Pătrășcanu, derulat până în 16.02.2026, cu o valoare de 8.691.416,73 lei. De asemenea, prin PNRR, Primăria comunei Tomești are în implementare până în 16.02.2026, un proiect privind reabilitarea moderată și creșterea eficienței energetice a Sălii de Sport a Școlii D.D: Pătrășcanu, investiție de  1.886.748,83 lei.

Primarul Ștefan Timofte: ” Proiecte de zeci de milioane euro destinate comunității din Tomești”

În plus, în comuna ieșeană, autoritatea locală mai are în implementare și alte obiective de investițiții importante.  ”Vorbim de realizarea unui sistem de supraveghere video la standard europene pentru siguranța cetățenilor din comuna Tomești, actualizarea planului urbanistic general, dar și reabilitarea blocurilor din comună, proiecte care sunt extrem de importante pentru comunitate. În plus, vorbim și de realizarea unei platforme de administrare inteligentă la nivel local, a unor stații pentru transportul în comun dotate cu senzori și Wifi, stâlpi de iluminat și bănci inteligente, proiect cu o valoare de aproape 2 milioane lei. Primăria comunei Tomești vine în sprijinul cetățenilor pe care îi reprezintă, cu obiective implementate sau aflate în curs de implementare, proiecte atât de necesare unei comunități aflate în plină dezvoltare”, a mai spus Ștefan Timofte, primarul comunei Tomești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here