Învestiții de două milioane de lei la rețeaua de gaz din Lețcani

Primarul comunei Lețcani, Stelian Turcu, a anunțat că lucrările de extindere a rețelelor de gaz metan către satele Cogeasca și Cucuteni avansează într-un ritm alert. Recent s-au terminat lucrările la magistrala de 3,7 km ce conectează satul Cucuteni la rețeaua de gaz, urmând ca în perioada imediat următoare să fie finalizată și magistrala de 4 km din satul Cogeasca. Va urma realizarea rețelelor secundare, din magistrale spre străzile secundare din localitate, care în satul Cucuteni însumează aproximativ 1 km de conductă, iar în Cogeasca, 3 km.

“Înaintăm cu extinderea magistralei de gaz metan în satul Cogeasca, comuna Lețcani prin eforturi financiare foarte mari din bugetul local și prin colaborarea cu Delgaz Grid.

Am reușit să traversam podul peste barajul de acumulare Cogeasca printr-o lucrare tehnică complexă și am ajuns cu extinderea rețelei principale la Biserica ,,Sf. Împărați Constantin și Elena” din sat.

Mai avem mai puțin de 1 km de extindere, după care vom proceda la întocmirea proiectului de extindere a rețelelor de gaz metan pe toate străzile din sat, astfel încat în următorii ani să finalizam extinderea tuturor utilităților în toată comuna.”, a declarat primarul Stelian Turcu.

Cele două proiecte sunt realizate de Primăria Lețcani în parteneriat cu Delgaz Grid, valoarea investiției fiind de două milioane de lei, 1.2 milioane lei reprezentând contribuția primăriei din bugetul local.

“Fac un apel la toți locuitorii din satul Cogeasca care au posibilitatea de a se racorda la  rețeaua de gaz să depună cereri pentru eliberarea unui certificate de urbanism la sediul primăriei Lețcani.

Este foarte important să finalizăm toate investițiile din comună, dar prioritară este finalizarea lucrărilor la rețelele de gaz metan și canalizare, astfel încât să trecem la asfaltarea tuturor drumurilor sătești din comună.

Ne propunem să fim prima comună din județul Iași care să aibă în toate satele componente apă, gaz, canalizare, iluminat public cu led și drumuri asfaltate.

Am construit și vom construi împreuna viitorul!”, a spus primarul comunei Lețcani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here