Între opacitate și transparență. Autoritățile publice din judeţul Iași la raport. Este cineva de vină?

 

Astăzi, 22 aprilie 2016, la Sala Verde a Prefecturii  din Iași, a avut loc conferința de presă “Transparența la Raport în jud Iași”, în care s-au prezentat pe larg rezultatele raportului de monitorizare privind aplicarea legii L52/2003 privind transparența decizională a autorităților publice atât la nivel județean cât și la nivel național.

 

Cetățenii și asociațiile legal constituite din municipiile jud. Iași, sunt foarte mulțumite de decizile publice ale autorităților publice locale. Așa arată raportul de monitorizare, efectuat în scopul intensificării aplicării L52/2003 privind transparența decizională a administrațiilor publice, de către Coaliția 52, pe o perioadă de un an de zile.

În cele 2 municipii din Județul Iași s-au adoptat un număr total de 181 acte normative, în perioada monitorizată, dintre care 101 proiecte de acte normative au fost supuse consultării publice. Această imagine ne conduce la concluzia că

prevederile legii transparenței decizionale (L52/2003) au fost aplicate într-o proporție de 54,01% la nivelul jud. Iași,

regăsindu-se la granița dintre transparență și opacitate. Jud. Iași are încă probleme cu aplicarea legii accesului la informația  publică.  Municipiul  Pașcani  nu  a  făcut nici  un  efort  de  a  răspunde  solicitărilor  de  informații  publice înregistrate de la cetățenii și asociațiile legal constituite din România. Aceste aspecte dezavantajează   jud. Iași, în competiția sa de apropiere față de cetățean, simplul acces la informație al acestuia fiind trecut in derizoriu.

 

Dintr-un total de 181 de acte normative, adoptate în municipiile din jud. Iași, (146 – Iași, 41 – Pașcani), au fost supuse consultării publice 101 de proiecte de acte normative. Niciunul dintre acestea nu au suferit modificari, in urma procesului de consultare publica, ca urmare a colectare de opinii sau a organizarii de dezbateri publice.

Rezultatele monitorizarii avertizeaza Institutia Prefectului din judetul Iasi, in a urmari inclusiv aplicarea prevederilor L52/2003, in adoptarea si intrarea in vigoare a actelor normative adoptate in cadrul autoritatilor publice locale pe care le are in subordine.

Cetățenii și asociațiile legal constituite nu își văd rostul în interacțiunea cu autoritățile publice de care aparțin și nu interacționează în procesul de consultare publică. În perioada monitorizată s-au înregistrat opinii scrise depuse de cetățeni și asociații legal constituite doar la nivelul Primăriei Municipiului Iași, însă nu s-au înregistrat solicitări de dezbateri publice din partea asociațiilor legal constituite în nici unul din municipiile jud. Iași.

 

“De câte ori nu ne surprinde spargerea unei străzi, tăierea unor copaci, eliminarea unor spaţii verzi sau construirea unui bloc într-un cartier de case? N-ar fi trebuit să fim întrebaţi sau consultaţi înainte? Poate am fi avut alte sugestii. Puterea noastră se manifestă prin activism şi intervenţie. Legea privind transparenţa decizională în administraţia publică ne oferă şansa de a propune ce este convenabil pentru noi, în orice proiect de act normativ al unei autorităţi publice, înainte de a se lua decizia” ne spune domnul Radu Nicosevici, presedintele Academiei de Advocacy, coordonator al Coaliției 52.” se mai arată în comunicatul de presă.

 

 

Pentru detalii, accesați  www.advocacy.ro, secțiunea “M-am decis să mă implic”.

Acest demers de monitorizare a fost efectuat în cadrul campaniei “M-am decis să mă implic” ca parte a proiectului „Campaniile Coaliţiei 52 – conştientizare, monitorizare, consolidare, influenţare” finanţat prin granturile SEE 2009- 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conținutul acestui comunicat nu reprezentă neapărat poziția finanțatorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here