Marius Bălăceanu: ” În orice domeniu, tot timpul trebuie să ieși din zona ta de comfort și să îți dorești ca astăzi să fii mai bun decât ieri ”
Vlad Gora: ” La început a fost mai greu, aveam o atitudine puerilă, nu vedeam decât viața de noapte, alcoolul și zâmbetele fetelor mai slabe de înger ”
Sunt invidiați pentru că la locul de muncă sunt mai mereu înconjurați de oameni puși pe distracție ori de femei frumoase, dar deopotrivă sunt priviți cu compasiune pentru programul extenuant care implică multe nopți pierdute. Meseria de barman sau de bartender nu este simplă, presupune efort, finețe și ceva har, iar satisfacția muncii nu se măsoară doar prin prisma unui bacșiș mai generos.
Le-am pus șapte întrebări lui Marius Bălăceanu, aka Benois, și lui Vlad Gora, doi tineri cu experiență în domeniu, în încercarea de a afla cum trec nopțile dincolo de bar, cum ajungi să îmbrățișezi o asemenea carieră, dacă se poate trăi bine sau chiar ieși la pensie din „bărmănie” ori bartending, dar și cum a evoluat clientul de bar și gusturile acestuia în ultimii ani.
Marius Bălăceanu este fondator si mixologist la Creative Bar Events, iar
Vlad Gora este bartender în Fratelli.
- De când practicați această meserie? Cum au fost începuturile?
Marius Bălăceanu: Practic această meserie de 17 ani și, sincer, nu știu când au trecut anii aceștia așa de frumoși, plini cu amintiri frumoase și multe peripeții. Chiar vorbeam cu niște colegi din breaslă, dacă ne-am scrie amintirile haioase, am face lejer fiecare câte un roman destul de gros.
Mi-am început cariera în acest domeniu într-un bar micuț dar în care aveam 250 de cocktailuri în meniu. Evident că mi-a fost destul de greu la început până am reușit să le învăț pe toate. Eram foarte fascinat de tot ce mi se întâmpla și de complexitatea meseriei de barman, ajunsesem să dorm în locația respectivă pentru a le învăța metodele de preparare, tehnica, etc. Mă duceam și în timpul meu liber ca să nu pierd nimic din ce se întâmpla pe bar.
Vlad Gora: Primul contact cu barul l-am avut în 2010 când am plecat cu un program Work and Travel. Am mințit în CV spunând că am experiența anterioară de muncă pentru că eram ușor intrigat de ideea de a lucra intr-un bar. A fost o decizie care mi-a schimbat viața. La început a fost mai greu, aveam o atitudine puerilă față de bar, nu vedeam decât viața de noapte, alcoolul și zâmbetele fetelor mai slabe de înger. Partea financiară nu era strălucită, era multă muncă fizică pe bani puțini.
- Ce calități credeți că ar trebui să aibă un barman de succes? Cât este talent și cât este muncă?
Marius Bălăceanu: În primul rând trebuie să îți placă ceea ce faci și să reușești să-ți faci meseria cât poți tu de bine și, cu siguranță, vei avea satisfacție mai târziu. Și asta-i valabil în orice domeniu, tot timpul trebuie să ieși din zona ta de comfort, să îți dorești ca astăzi să fii mai bun decât ieri, să absorbi informația ca un burete, să muncești mult și după toate astea contează atitudinea, charisma, etc. În meseria noastră 90% este muncă și 10% talent.
Vlad Gora: Dedicație, Disciplină și Studiu. Un barman, care decide că vrea să transforme meseria asta într-o carieră, trebuie să aibă un sentiment de apreciere față de acest domeniu. Cu puțină pasiune și implicare te poți contura frumos ca bartender. Creativitatea o aprofundezi doar cu ajutorul studiului, dar sincer mi se pare un proces foarte fain. Parte din frumusețea bartendigului este că tot timpul ai ceva nou de descoperit sau învățat, în fiecare zi apar articole noi, cărți, ingrediente, distilate, trenduri, oameni, etc. Adaugi puțină carismă acestei “rețete” și ai toate șansele să îți plece oaspeții mulțumiți din locație. Per total e 5% personalitate (nu îi pot spune talent) și 95% muncă.
- Care este programul unui barman și cum se împacă acesta cu viața personală?
Marius Bălăceanu: De 17 ani lucrez numai noaptea. Acum, chiar și în timpul liber, până nu aud că merg tramvaiele, nu pot să adorm. Ajungi să ai insomnii. Sunt unele riscuri… nopți pierdute…tentațiile sunt mari, dacă nu ești atent foarte ușor poți deveni dependent de alcool. Iar pentru noi weekend-ul este ziua de luni. Când lumea se distrează noi muncim cu spor, iar când ceilalți muncesc noi atunci ne odihnim. Suntem total invers ca și bioritm. Iar cu viața personală este destul de dificil pentru că ai nevoie, lângă tine, de o persoană care să te înțeleagă și să aibă multă rabdare. Mă bucur că mă aflu printre norocoși pentru că am o soție care mă iubește și îmi înțelege pasiunea mea pentru bartending.
Vlad Gora: Programul de bartender e diferit structurat față de cineva care lucrează la birou de exemplu. Turele, câteodată, sunt foarte lungi, orele târzii și sărbătorile petrecute la muncă și nu în familie. Nu e partea mea preferată din meserie, și, pentru a avea o viață personal, trebuie să faci un efort în plus, dar te obișnuiești.
- Ce experiențe ieșite din comun ați trăit de când practicați această meserie?
Marius Bălăceanu: Ca barman, în fiecare zi poți spune că ți se întâmplă ceva ieșit din comun. Întâlnesti oameni noi în fiecare zi, cu poveștile lor fascinante de viață. Ajungi să servești toate genurile de oameni, toate categoriile socio-economice: ambasadori, politicieni, actori, artiști, interlopi, etc., și poți învață multe chestii interesante care, poate, te vor ajuta la un moment dat în viață.
Vlad Gora: Marea majoritate a timpului am lucrat prin cluburi, și, sincer, acolo le cam vezi pe toate. Energia transmisă de oameni este imensă, mă afectează în mod direct și drept urmare am un stil agitat de a lucra. Printre experiențele plăcute pot enumera emoțiile trăite pe la concursuri și șansa de a cunoaște oamenii din industrie pe care îi admir. Tot timpul, cel mai plăcut, va rămâne oportunitatea de a face oamenii fericiți.
- Cum a evoluat clientela ieșeană de-a lungul timpului?
Marius Bălăceanu: Într-adevar, lumea de noapte s-a schimbat. A devenit mai pretențioasă și este mult mai atentă la ceea ce consumă. Mai mult este apreciată calitatea decât cantitatea și observ de ceva timp că lumea caută localuri în care poți servi o băutură perfectă. Ceea ce-i de apreciat este faptul că a crescut numărul barurilor în care într-adevar se pune preț pe o servire cât mai corectă și pe ospitalitate.
Vlad Gora: Clientela ieșeană, ușor, ușor, evoluează într-un mod plăcut. Pe la început, să faci un preparat era o raritate, se consuma multă bere și vin. Asta denotă lipsa de încredere în cel din spatele barului, în calitățile lui sau în locație per total. De ceva timp însă, oamenii au devenit mai deschiși, mai receptivi. Drept urmare, au început să apară și primele cocktail-baruri în adevăratul sens al cuvântului. Mai avem de muncă grozav dar sunt inițiative. Un proiect de acest gen, menit să stimuleze cultura de consum pentru oamenii din afara industriei, l-am început recent cu un prieten și se cheamă “Cultura de Bar” … și suntem foarte entuziasmați de ce o să iasă…
- Ce bar/club din țară și străinătate v-a impresionat și de ce?
Marius Bălăceanu: Sunt multe baruri care m-au impresionat și au fost pentru mine locuri din care m-am inspirat sau care m-au ajutat să îmi dezvolt latura creativitatii: City Space Bar, Dead Rabbit NYC, Night Jar London.
Vlad Gora: În țară ar fi multe locuri de menționat de prin București, Cluj și Iași datorită oamenilor faini care s-au dedicat acelor locații. De ce m-au impresionat? Datorită ospitalității și bunului simț de care au dat dovadă. Din afară ar fi și mai multe, dar în ultimul timp am devenit un stalker pentru “The Gibson”. E un cocktail bar londonez, care a rupt tiparul la nivel de creativitate, cu niște moduri de a prelucra, stoca și reinventa ingredient, și ele ieșite din comun, de nu poți decât să rămâi uimit.
- Se poate ieși la pensie din această meserie? Cum își poate clădi un barman un “viitor sigur”?
Marius Bălăceanu: Cu siguranță! Nu îmi fac griji în privința asta. Meseria de barman are multe ramuri din care poți să evoluezi sau să avansezi. Poți ajunge manager într-un bar sau să îți faci o academie de barmani sau, de ce nu, să îți deschizi propriul tău bar. Sau, cum este cazul meu, să îți deschizi o firmă de evenimente cu baruri mobile. În concluzie, este important să îți placă ce faci și vei găsi tot timpul soluții să te dezvolți pe plan profesional.
Vlad Gora: Dacă vreodată te “saturi” de bartending, te poti reorienta ușor tot în cadrul industriei, pe distribuție, brand ambassador, trainer, etc. Posibilități sunt. Un bartender poate dobândi siguranță pentru viitor doar acumulând cât mai multe informații, cunoștințe și experiențe. Până la urmă, un bun profesionist va fi căutat întotdeauna.
Rareș Neamțu