- Leondar: „ Plăcerea supremă a vieții o constituie conștientizarea faptului că exiști și să te bucuri de tot ce ai în viață, de la cafeaua de dimineață până la muzica pe care o asculți”
- Vladinsky: „Povestea mea este așa cum o trăiesc eu și dacă nu ai urechi să mă asculți, atunci, măcar ai ochi să o vezi.”
Nu rămânem datori artei și, de aceea, i-am invitat la Interviurile 7est în oglindă pe doi artiști plastici care au găsit de mult făgașul carierei și care se bucură de recunoaștere. Atât Vasile Leondar cât și Vladinski (Vlad Marian) sunt artiști consacrați, iar operele acestora sunt plătite cu bani frumoși. Cei doi ne-au povestit despre viața de artist și despre ceea ce înseamnă pentru ei succesul. Leondar și Vladinski ne aduc și o veste bună: Iașul este efervescent din perspectiva artei.
- Cum ați pășit pe drumul artei? Cum a fost inițierea și cum au fost începuturile în această carieră?
Leondar: Artist te naști, nu poți fi învățat să devii Artist. Cu geniul creației te naști, îl ai în ADN. Este un dar binecuvântat de la natură. La școală poți merge și dacă îți place înveți, dacă nu, nu. La un moment trebuie să te separi de cele acumulate și să devii tu însuți.
Vladinsky (Vlad Marian): Din 2008 până în 2010 am trecut printr-o serie de provocări la care eșuasem, efectiv nu reușeam să văd mai departe de un anumit punct, însă tot timpul am rămas pozitiv și pe principiul că „fiecare nu mă va aduce mai aproape de un da”. În 2011 am simțit că trebuie să folosesc toată experiența de viață de până la acel moment și să o pun într-un plan, plan pe care să îl urmez pe termen lung. În felul acesta, cu o ivestiție de 1000$, mi-am cumpărat primele pânze, pensule și culori și scopul, sau ținta mea, din acel moment, era să fac o serie de tablouri cu rol decorativ pe care să le împărtășesc mai întâi oamenilor din jurul meu, după care ușor ușor să mă dezvolt în această direcție. După multe eforturi prin care am încercat să îmi stabilesc contacte, atât cu dezvoltatori imobiliari, dar și cu Galerii din întreaga lume, am fost contactat mai întâi de un director de decor al unui serial de succes din America, care își dorea să folosească o lucrare într-unul dintre filmele pentru care lucra. Iar apoi, din nou, tot din Statele Unite, am fost contactat de un dealer de artă, cu un Master în Istoria Artelor la Harvard, cu care am format o legătură, atât de prietenie cât și de mentorare, mentorare pentru că ceea ce reușeam să fac în acel moment în mod subconștient, el reușea să îmi traducă într-un mod logic. Tot el a fost și cel care mi-a spus că există ceva nativ, prin care reușesc, foarte repede, să găsesc un echilibru visual, când vine vorba să livrez o imagine către o persoană, cu ajutorul culorilor. Din acel punct și până în ziua de azi, am căutat să dezvolt,și tinta mea, în ziua de azi, este să ajung într-un muzeu, peste câțiva ani.
- Care este cheia succesului unui artist: talentul, munca, imaginația, norocul?
Leondar: Talentul, Talentul,Talentul. Talentul este proporțional cu munca. Fără talent degeaba muncești.Fără muncă, voință sau imaginație irosești talentul. Rafinamentul se dezvoltă prin autocenzură. Tu decizi cât de mare vrei să fii.
Vladinsky: Norocul iese din calcul. Nu există așa ceva în domeniul ăsta. Noroc poți să spui că ai, atunci când mergi la plajă și nu plouă, dar în situația de față nu poți să spui că ai avut succes pentru că ai avut o zi însorită. Cu alte cuvinte pentru mine lucrurile sunt ceva mai simple: cuvântul talent este defint prin pasiune, muncă și inspirație. Doar dezvoltând aceste trei abilități împreună poți să ai o călătorie de succes. Un alt lucru foarte important este că am hotărât să văd viața ca pe o călătorie și nu ca pe un marathon, iar asta cred că pleacă de la dorința pe care o aveam atunci când am plecat pe acet drum: să mă focusez mai mult pe a face cineva și nu pe a ajunge cineva.
- Din punctul dumneavoastră de vedere, unde se face diferența între un artist de renume și un artist de duzină?
Leondar:Genialitatea exprimării, în cadrul existențialismului artistic contemporan. Dacă nu ai geniu nu poți depăși o anumită barieră, riști să rămâi în zona mediocrității.
Vladinsky: ORIGINALITATE. Prin asta se pot înțelege mai multe lucruri. Nu contest valoarea și talentul nimănui în acest domeniu, dar am senzația uneori că toată lumea așteaptă o anumită minune după ce nu vor mai fi ei, când ar trebui să fim pe modul „Hey, aici sunt, sunt cel mai bun, ia fii atent la ce fac”. Nu ai cum să crezi tu în ceea ce fac eu, dacă, în primul rând, nu cred eu în ceea ce fac! Și atunci, cum pot să vă conving după ce nu o să mai fiu? Prin faptul că am fost devotat o viață întreagă unui lucru, pe care toți îl apreciază post mortem, și povestea mea va fi spusă de unii critici de artă care vor povesti așa cum vor ei? Nu, nu! Povestea mea este așa cum o trăiesc eu și dacă nu ai urechi să mă asculți, atunci, măcar ai ochi să o vezi. Toți venim cu aceleași resurse. Să ne uităm, un pic, în trecut, să privim ce a făcut Michelangelo cu 3 culori, ce a făcut Einstein cu 10 cifre, ce a făcut Mozart cu 8 note. Genii?Oare?Ei aveau altfel de resurse?
- Cât de educat este publicul Ieșean în ceea ce privește arta? Cât de dispuși sunt Ieșenii să investească în opere de artă?
Leondar: Constat cu plăcere că există un interes de a investi în opere de Artă contemporană, ieșenii având un nivel ridicat al esteticii și datorită numeroaselor expoziții organizate de Uniunea Artiștilor Plastici Iași. Nivelul de cultură depinde de fiecare individ. Tânăra generație gustă din esteticul contemporan ieșean. Ieșenii au început să fie și investitori și amatori de artă. Mă bucură să văd că noua generație are deschidere și apetit pentru arta contemporană. Într-adevăr,vernisajele de artă ce li se oferă ieșenilor nu sunt comparabile și suficiente, comparativ cu ceea ce se întâmplă la nivel mondial, în țările dezvoltate. Dar nici în marile metropole nu s-a ajuns la acest nivel peste noapte, de aceea putem spune că suntem pe drumul cel bun și putem spera că peste ani vom putea avea și noi manifestări precum sunt în marile saloane de la Paris și de la New York.
Vladinsky: Nu pot vorbi și nu îmi place să vorbesc în afara experienței, însă știu că în Iași există o Academie de Artă, ceea ce îmi spune că Ieșenii au un pas în față la acest capitol, în ceea ce privește educația lor. Îmi imaginez că orice locuitor are sau a auzit despre cineva care este sau a fost student la Arte și sigur a auzit măcar o poveste, fie despre un Pictor, fie despre un tablou, fie despre orice lucru legat de acest domeniu. Eu cred că, atât Ieșenii, cât și oamenii pe care îi întâlnesc în orașele mari, în care merg, au o dorință de a vedea altceva în afară de artă tradițională, ceva care poate transmite mesaje din prezentul nostru, din lumea în care trăim. După ceva timp, am realizat că arta este despre a descoperi și, atunci când privim un tablou abstract, spre exemplu,inițial spunem că nu simțim nimic, și că, poate, o imagine cu o fată pe un cal ar putea fi mai atrăgătoare. Să vă spun un secret: fiecare dintre noi reacționează diferit atunci când vede o culoare. Spre exemplu, cei mai mulți dintre noi asociem culoarea verde cu un loc liniștit, culoarea roșie cu ceva pasional, care ne induce o stare de acțiune, culoarea negru ne dă, parcă, o stare de fiori. Fiecare culoare are stabilit, în geneticul nostru, un răspuns moștenit de la strămoșii noștri. Să facem un exercițiu simplu: unde stăteau sau au stat cel mai mult strămoșii noștri? În natură, cutreierând păduri și asociind pădurea și culoarea verde automat cu locul care îi hrănește și îi adăpostește, culoarea roșu probabil cu focul care îi încălzea și le punea sângele în mișcare, culoarea negru cu întunericul, cu acel moment în care vizibilitatea era redusă și trebuia să se bazeze mai mult pe auz, iar asta le producea poate un fior de frică. Acum, cu această moștenire, și cu răspunsuri diferitepentru fiecare culoare, ce se întâmplă atunci când vedem mai multe culori asociate la un loc? Oare nu avem și o stare pe care nu am experimentat-o niciodată, si, din acest motiv venim, de cele mai multe ori, cu răspunsul: ” Eu nu văd nimic sau nu înțeleg nimic”. Trebuie să învățăm să descoperim arta, nu să căutam răspunsuri exacte.
- Clasic sau modern?
Leondar: MODERN. Am studiat clasicul, l-am consumat și mi-am dat seama că viitorul îl constituie arta modernă, de avangardă. Ca artist trebuie să spui tot timpul ceva nou. Dacă nu vii cu ceva nou în artă rămâi în marea masa a mediocrității artistice.Asta nu înseamnă că dacă faci ceva extravagant ești artist. În timp, în analiza dialectică a lui Hegel, teza, antiteza și sinteza, ca artist adevărat trebuie să promovezi antiteza și sinteza.
Vladinsky: Faptul că le pot vedea pe amândouă mă ajută să îmi imaginez cum ar fi o trecere foarte bruscă dintre aceste două perioade. E ca și cum ai merge pe munte și, apoi, vezi, dintr-o data, marea și, deși te simți mai bine pe munte, a început să îți placă și marea. Modern.
- Care este cea mai mai mare realizare? Care au fost cele mai fericite momente din viața de artist?
Leondar: Monumentul de for public închinat victimelor comunismului pe care îl regăsiți pe bulevardul Independenței. Totodată, invitația de a expune la LUVRU în anii 2003 și 2004 sau expoziția de la Salonul oficial de la National de Beaux Arts, Paris. De exemplu, una dintre cele mai mari galerii de artă din New York și-a manifestat dorința de realiza un proiect comun, iarăși o mare bucurie. Toată viața de artist este o viață fericită.
Vladinsky: Cea mai mare realizare este atunci când le răspund celor curioși, care mă întreabă cât îmi ia să fac un tablou, și le răspund că 6 ani! Lăsând gluma la o parte, fiecare pas pe care îl fac reprezintă o mare realizare. Au fost, și poate, vor fi și în continuare, momente în care m-am simțit frustrat, netalentat, eșuând și în această direcție, însă, fără aceste momente, nu aș fi ajuns în ziua de azi,iar atunci când pun pensula pe pânză să o fac ca și cum ar fi ultima data. Asta, cred eu, că este cea mai mare satisfacție și realizare.
- Cum este omul din spatele artistului? Care sunt plăcerile și micile bucurii ale vieții?
Leondar: Artist. Conștientizarea existenței temporare, mă face să trăiesc cu plăcere toate „plăcerile vieții”. Arta îți acaparează toată viața. Nu poți fi artist doar la birou și acasă să nu mai fii. Ești artist non-stop.Plăcerea supremă a vieții o constituie conștientizarea faptului că exiști și să te bucuri de tot ce ai în viață, de la cafeaua de dimineață până la muzica pe care o ascult.
Vladinsky: Un om simplu, îmi place să îmi petrec timp cu familia și cu oameni faini, de la care am ce să învăț. Atunci când mă plimb în natură mă simt cel mai bine, pentru că așa vreau să funcționez și eu, cât mai natural, și să nu mă las pradă tehnologiei, care pare a fi peste tot.
Rareș Neamțu
Galerie foto:
