Șeful Prefecturii Iași, Bogdan Cojocaru, a oferit un amplu interviu reporterilor 7IAȘI. Actualul prefect al județului Iași a vorbit deschis despre relația cu senatorul PSD Maricel Popa, despre activitatea din instituția pe care o conduce de câteva luni, dar și despre conflictul iscat recent cu primarul Mihai Chirica. Prefectul Iașului a prefațat și bătălia politică de peste doi ani, din 2024, și vorbit despre problemele cu care se confruntă județul în ultima perioadă din punct de vedere al secetei pedologice.
Este prefectul Bogdan Cojocaru omul lui Maricel Popa? În spațiul public au existat afirmații referitoare la faptul că sunteți rudă cu senatorul PSD și că acest lucru v-a adus promovarea în diverse funcții publice, ministru, parlamentar, etc.
Bogdan Cojocaru: Rude în nici un caz nu suntem. Lucrăm de foarte mult timp împreună, de cel puțin 12 ani. Am fost și suntem parteneri într-un proiect politic important, în așa fel încât să putem să reconstruim o organizație puternică împreună. Dumnealui a început deja, în cei patru ani de mandat de la Consiliul Județean, să aducă foarte mulți bani în județul nostru. Ne dorim ca împreună să putem să continuăm reconstrucția unei organizații puternice, cât și dezvoltarea județului nostru prin finanțări importante.
Ați intrat în conflict direct cu Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, după ce ați atacat în instanță o serie de dispoziții referitoare la delegarea unor atribuiții în primăria Iași, iar acesta v-a acuzat de jocuri și interese politice.
Bogdan Cojocaru: Nu am intrat în conflict. Prefectura, prin departamentul de legalitate, din cadrul instituției, verifică documentele în cazul celor 98 UAT-uri (comune, orașe și municipii – n.r.) și hotărârile pe care le iau consiliile locale și primarii, dar și consilierii județeni și implicit președintele Consiliului Județean. În urma unui control de rutină, de legalitate, a unui set de 5 dispoziții pe care dumnealui le-a dat, am identificat aceeași problemă în toate. Din acest set de 5, un număr de 4 au fost revocate în urma dialogului avut în scris cu Primăria. S-a conștientizat din partea lor faptul că dispozițiile au mici probleme și au fost evocate. Cea de a cincea, care face referire la delegarea unor atribuții pe zona de urbanism, din motive pe care nici noi nu le-am înțeles nu s-a mai adoptat aceeași politică de revocare. Din momentul în care Prefectura a transmis toate aceste informații către Primărie, au trecut cel puțin 2 luni în care am schimbat hârtii și nu am ajuns la nicio concluzie. Singurul pas pe care-l puteam face a fost de atacare în contencios administrativ.
În mandatul predecesorului Marian Grigoraș au apărut tensiuni în interiorul Prefecturii. Mai mulți funcționari din Instituția Prefectului au acuzat presiuni din partea conducerii de la acea vreme. Unii au părăsit instituția, iar șefa Direcției Juridice chiar a dat în judecată Prefectura și pe fostul prefect, formulând acuzații de discriminare și abuzuri. Aceste tensiuni afectează activitatea Prefecturii în vreun fel?
Bogdan Cojocaru: Nu cred că activitatea instituției este afectată. Dacă au existat aceste conflicte sunt chestiuni care țin de interpretări din punct de vedere personal al fiecăruia. În momentul în care eu am intrat în Prefectură, trei persoane au cerut să se reîntoarcă în instituție pe posturile pe care le ocupau înainte. Cred că am reușit împreună cu angajații din instituție să facem echipă pentru ca problemele cetățeanului să fie prioritare. Nu avem, alte subiecte de discutat în afara de cererile primite de la cetățeni.
Traversăm o perioadă foarte grea din cauza secetei. Care este dimensiunea calamităților din județul Iași și cum sprijină Prefectura și Guvernul României agricultorii ieșeni?
Bogdan Cojocaru: Am constituit o comisie formată din reprezentanți ai Direcției Agricole, ai Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură și din cadrul primăriilor. Prima etapă a fost aceea ca fermierii să declare către primărie suprafețele afectate, urmând ca atât pentru culturile de toamnă, cât și cele de primăvară, această comisie să verifice dacă suprafețele declarate calamitate de către fermieri coincid cu ceea ce se găsește în teren. Toată această centralizare să ajungă la Ministerul Agriculturii. Sperăm ca într-un termen scurt și mediu să primim și un răspuns legat de modul cum putem să-i ajutăm.
Care este situația reală a suprafețelor irigate din județul Iași și ce investiții sunt necesare în această privință? Cum poate să sprijine Guvernul astfel de investiții?
Bogdan Cojocaru: În momentul de față sunt suprafețe care pot fi irigate. Totul depinde și de disponibilitatea fermierilor de a investi în astfel de echipamente. De exemplu, pe Valea Prutului au fost reabilitatea sistemele de irigații. În urma discuțiilor avute cu ministrul Petre Daea, și în urma dezbaterii organizate de Ministerul Agriculturii, județul Iași este prins într-un plan al irigațiilor. Așteptăm să vedem cum vor fi alocați banii pentru fiecare județ unde este nevoie de aceste investiții. Conform ANIF, sunt circa 32 mii hectare irigate la nivelul județul Iași.
În plan politic, care este următoarea țintă? Veți candida la Primărie, la Consiliul Județean sau pentru un mandat de Parlamentar?
Bogdan Cojocaru: Nu am făcut în momentul de față un astfel de plan. Suntem într-o perioadă de reconstrucție. Fac parte dintr-o echipă care muncește pentru a reconstrui la nivelul municipiului Iași o organizație, pentru a o întări la nivelul județului. Până în 2024 vom putea lua o decizie și din acest punct de vedere.
Cât va mai rămâne Bogdan Cojocaru în funcția de prefect? Este adevărată ipoteza unei rocade cu senatorul Maricel Popa, în condițiile în care sunteți următorul pe lista PSD Iași pentru Senatul României.
Bogdan Cojocaru: Nu s-a discutat așa ceva. Prefectul județului este numit de către Guvern. Atât timp cât Guvernul susține nominalizările făcute de către fiecare organizație în parte și nu există alte modificări, ne vom putea desfășura activitatea în continuare.
Care sunt concluziile prefectului Bogdan Cojocaru după finalizarea datelor referitoare la Recensământul Populației și Locuințelor?
Bogdan Cojocaru: Județul Iași este cel mai mare județ după București la nivel de populație. Ținând cont și de acest lucru. Direcția Județeană de Statistică, împreună cu primăriile, și-au desfășurat activitatea corespunzător, chiar dacă atât partea de recenzare online, cât și cea de teren s-a încheiat, Direcția Județeană de Statistică mai are unele etape de parcurs, urmând ca până la finalul acestui an să aflăm exact numărul de locuitori atât din municipii, orașe, cât și din comunele județului.