INTERVIU 7EST. Viorel Blăjuţ: „Sunt un adversar de temut al celor care se cocoaţă pe Putere fără să o merite”

Independentul Viorel Blăjuţ şi-a anunțat oficial candidatura, marşând în primul său interviu pe compromiterea partidelor mari în ochii ieşenilor şi pe soluţia unui lider care nu e înconjurat de găşti. Deputatul spune că Iaşul este izolat la nivel naţional din cauza administraţiei şi că totul trebuie schimbat. „E haos în politică din cauza DNA, facţiunile din partide se bat între ele pentru Putere”. Blăjuţ se declară total antisistem: ”Candidatura mea e un semnal de alarmă”.

 

Ca orice independent care se respectă, Viorel Blăjuț se declară ferm „anti-sistem”, punându-i pe candidații partidelor mari în aceeași oală: „Au demonstrat prea puțin până acum. Să învețe de la mine cum să fii primar”. Văzut ca un politician atent la problemele „oamenilor simpli”, acuzat de populism, Viorel Blăjuț e văzut alergând mai degrabă pe culoarul electoral al lui Mihai Chirica (PSD). Însă el desființează clasificările clasice, Dreapta/Stânga, despre care spune că la Iași sunt compromise: „Comunitatea trebuie închegată în jurul unor idei simple, dar nobile”. Nu e clar de la cine va lua voturi Viorel Blăjuț, nu e clar nici câte voturi va lua, dar interviul de mai jos este o ocazie bună de a-i vedea câteva din ideile cu care pornește în campanie.

 

7EST deschide astfel un ciclu de interviuri cu principalii candidați la funcția de primar al Iașului, pe care le vom publica până în ziua alegerilor, la începutul luni iunie.

 

 „Avem bani, dar n-avem cap”

7EST: – Ați cerut ieșenilor, printr-o scrisoare trimisă prin poștă, să nominalizeze principalele probleme ale Iașului. Aveți un prim set de probleme identificate?

Viorel Blăjuț: – La chestionarul meu, au răspuns foarte mulți ieșeni. Centralizăm încă răspunsurile pe domenii de bază, dar pot spune că oamenii se plâng de aceleași probleme de care se plângeau și în urmă cu patru ani. Rezultă de aici că administrația nu a găsit soluțiile adecvate ori poate nici nu le-a căutat. Dintre problemele semnalate de ieșeni (și care pot interesa un primar) pot enunța: mizeria din cartiere și mai ales mizeria din spațiile verzi, poluarea din oraș și traficul infernal, lipsa locurilor de muncă pentru tinerii bine pregătiți, lipsa locuințelor pentru tineri, construcțiile haotice din oraș, degradarea monumentelor istorice, dar și a clădirilor vechi etc. Pot spune că am primit și o serie de proiecte, de propuneri interesante, care se vor regăsi în programul meu electoral ce va fi întocmit chiar pe baza acestor răspunsuri.

– Independent de acestea, care sunt prioritățile Iașului în viziunea dv.? Probleme punctuale, de infrastructură, dar și cele care țin de sistemul administrativ, de modul de funcționare al acestuia.

– Am afirmat de mai multe ori că totul pornește de la „cap”. În primul și în primul rând, trebuie schimbat modul de a face administrație la Iași. Ne-am săturat de primari care ne țin de la birou lecții de administrație, dar care habar n-au cum să dezvolte orașul. Comparați Iașul cu Clujul, ce s-a făcut la Iași cu ce a făcut antipatizatul Boc la Cluj și veți vedea că Iașul nu mai contează deloc pe harta țării. Suntem tot mai săraci, suntem izolați, nu mai interesăm pe nimeni. A cui e vina? Eu spun că a administrației. De aici trebuie pornit. Degeaba ai bani, dacă buzunarele ți-s găurite! 

 

„Câțiva oameni, foarte puțini dar foarte puternici, profită de cei foarte mulți. Dacă sistemul rezistă oricărei încercări de refomă, atunci trebuie distrus din temelii.”  Viorel Blăjuț, candidat independent la Primăria Iași

 

„Candidez ca să transmit că așa nu se mai poate!”

– Într-un singur tur, cu sondaje care nu vă indică printre primii doi favoriți, ce sperați să obțineți de la aceste alegeri, sunt acestea un scop sau mijloacele pentru alte obiective ale dv.?

– Eu mi-aș fi dorit o competiție corectă pentru Primăria Iași, adică în două tururi de scrutin. Candidatura mea vreau să fie percepută ca un semnal de alarmă, ca un mesaj că ”așa nu se mai poate!”. A venit vremea Iașului, a venit vremea ieșenilor. Acesta este pricipalul meu scop la alegerile locale: să le transmit ieșenilor o speranță, să le arăt că se poate munci bine și frumos pentru Iași, să le demonstrez că dacă vrei poți să răstorni și munții!

– Cum caracterizați peisajul politic ieșean, cu un PSD dezbinat în două mari facțiuni și cu un PNL parcă lipsit de încredere? Cum vedeți strategiile ALDE și UNPR și la ce trebuie să se aștepte Iașul în următorii 4 ani? Continuitate sau schimbare?

– Niciodată nu a fost atâta haos în politica ieșeană. Problemele cu justiția ale multor lideri politici locali au aruncat toate partidele într-o situație de ”care pe care”, unde taberele se luptă între ele pentru a prelua Puterea. Ieșenii nu mai au încredere în niciun partid, indiferent că vorbim de PSD, PNL, UNPR, ALDE sau PMP, și mi se pare foarte normal să fie așa. Eu cred că a venit vremea independenților și a partidelor moderne și oneste, a politicienilor care nu fac niciun fel de compromis, a celor care au curaj să spună lucrurilor pe nume. Avem nevoie de politicieni noi, puternici, curajoși, muncitori, capabili să realizeze zi și noapte, șapte zile pe săptămână, proiecte pentru comunitate.

 

„Atuul meu: solidaritatea cu ieșenii, nu cu partidele”

– Care este atuul dv. de independent în scrutinul pentru Primărie? Ce plan aveți pentru Iași și de ce ar trebui ieșenii să fie seduși de acesta?

– Atuul meu este că m-am bătut tot timpul pentru proiectele Iașului indiferent de partidul care le propunea. Se poate verifica asta, analizând activitatea mea din Parlament și din teritoriu din ultimii ani. În vreme ce PSD bloca proiectele PNL, iar PNL pe cele ale PSD, eu luptam pentru toate proiectele bune pentru Iași. Din acest motiv, am avut dispute dure în Parlament, una chiar cu celebrul Hrebenciuc (înainte de a fi arestat), care ura Iașul, dar n-am dat niciodată înapoi. Oriunde apărea o problemă, veneam și eu și propuneam o soluție. Eu asta le promit ieșenilor: solidaritate în jurul proiectelor semnificative ale Iașului, cu bugete clare, cu etape clare, cu scopuri clare, dar și cu sancționarea fără milă a celor care-și bat joc de Iași.

-Ați fost în ultimii ani un jolly-joker al politicii ieșene, mereu altfel decât ceilalți, neacceptând un rol secundar, dar riscând să rămâneți solitar pe câmpul de joc. Strategia vă va asigura supraviețuirea în următorul ciclu electoral?

-Am spus-o de mai multe ori. Decât să accept un compromis jalnic mai bine mă retrag, mai bine renunț la politică. Eu rămân omul care luptă, care se bate, care nu dă înapoi. Eu vreau oameni capabili în fruntea Iașului și sunt gata să colaborez la orice proiect pentru Iași. Însă orice individ care se va cocoța pe fotoliul de primar al Iașului fără să-l merite va avea în mine un adversar de temut pentru totdeauna! 

 

„Nu sunt bogat, sunt un om cu multe proiecte”

–  Sunteți caracterizat ca „populist” prin prisma acțiunilor de caritate și al mesajelor adresate „oamenilor simpli”, astfel că se estimează că veți concura pe culoarul candidatului PSD, Mihai Chirica. Nu e clar însă de ce ieșenii nu v-ar vedea de Dreapta, și nu de Stânga. Pe ce bazin electoral mizați?

– Spuneam mai înainte că Iașul este un oraș izolat, lăsat de izbeliște, cu foarte mulți oameni săraci, singuri, dezamăgiți de actuala clasă politică. Ei formează majoritatea electoratului și mi se pare normal să mă adresez mai ales lor. Rezultă de aici că sunt populist? Nu cred, mai degrabă mă consider un politician care luptă pentru dreptate socială, concept și principiu pe care îl regăsim și în social-democrație, adică la Stânga, dar și în creștin democrație, adică la Dreapta! Eu vreau să nu mai avem generații de sacrificiu și oameni păcăliți de politicieni mincinoși, ci îmi doresc o comunitate simplă dar închegată și atașată unor idealuri nobile precum binele public.

– Sunteți un om bogat, la cât vă evaluați averea, la modul sumar? Cum ați făcut primul milion de euro, într-o detaliere pas cu pas?

– Nu mă consider un milionar, ci un om cu o mulțime de proiecte. Eu nu pot sta degeaba, eu trebuie să muncesc și muncesc din copilărie. Toți banii mei sunt investiți în proiecte care încearcă să facă bine celor din jurul meu. Sunt convins că dacă toți oamenii și-ar duce la îndeplinire promisiunile pe care le fac în sinea lor, lumea ar fi mult mai bună. Nu bogăția ne face fericiți, ci efortul nostru de a deveni mereu mai buni, mai utili societății și celor din jurul nostru.

 

„Ce mi-au transmis ieșenii că vor: grădinițe pentru copii, locuințe pentru tineri, asistență medicală pentru seniori. Acestea sunt proiectele mele.”  Viorel Blăjuț

 

„Sistemul îi tratează pe români ca pe niște sclavi. Trebuie demolat”

– Sunteți un candidat anti-sistem sau unul care vrea să-și subjuge Sistemul? Trebuie acesta demolat sau reconfigurat?

– Am fost și rămân un luptător antisistem. Nu mai vreau ca România să fie subjugată genului acestuia de relații, precum cele din ultimele decenii, în care anumiți oameni, foarte puțini dar foarte puternici, profită de cei foarte mulți. Rolul aleșilor și al funcționarilor este acela de a servi interesele statului și nu acela de a-i trata pe ceilalți ca pe niște sclavi. Dacă sistemul poate fi modelat, atunci haideți să ne inspirăm din experiența statelor foarte dezvoltate și foarte democrate ale lumii. Dacă sistemul rezistă oricărei încercări de refomă, atunci trebuie distrus din temelii.

–  Numiți câte o caracteristică pozitivă și una negativă despre următorii candidați: Radu Botez, Mihai Chirica, Marius Bodea. 

– Partea negativă a celor trei viitori candidați la Primărie este că au dovedit foarte puține în anii în care au slujit interesele comunității. Partea bună este că pot învăța de la mine ce înseamnă să fii un bun primar.

– Aveți câteva măsuri sociale urgente de transmis ieșenilor, în cazul în care veți fi primar? Ce le oferiți ca să vă voteze?

– Toate măsurile sociale fac parte dintr-un program mult mai amplu, care urmărește dezvoltarea echilibrată a Iașului. Dar, concret, și există bani pentru așa ceva, avem nevoie de grădinițe pentru copii, de locuințe pentru tineri, de o supraveghere medicală mai atentă a seniorilor, dar și de o implicare directă a asistaților sociali în acțiuni care să conducă la ameliorarea nivelului lor de trai. Toate acestea reprezintă și propuneri venite din parte ieșenilor, dar și proiecte despre care am mai vorbit în ultimii ani. 

 

 „Dacă ajung primar, voi găsi surprize incredibile în Primărie”

– Ce măsuri veți lua în primele 6 luni de mandat, dacă veți fi primar? Ce le transmiteți funcționarilor din administrația locală?

– Credincios programului meu electoral, prima măsură pe care o voi lua nu poate fi decât reorganizarea activității din Primărie. Vreau să știu exact ce face fiecare funcționar din Primărie pentru comunitate, cât, cum și cât este plătit pentru activitatea sa. Apoi, voi analiza performanțele fiecăruia. Sunt convins că voi avea parte de surprize incredibile. Sunt și oameni buni acolo, dar și mulți care nu au ce căuta în administrația locală.

 

Citeşte şi INTERVIU 7EST. Viorel Blăjuț: „PSD și PNL sunt încă în USL și vor plăti la alegeri”

 

Faptele condamnabile din Iași: tăierea teilor, jefuirea Fortus

– Numiți trei lucruri bune realizate în Iași în ultimi ani și, de asemenea, trei lucruri rele, care au avut efecte nefaste.

– Lucruri bune: pasajul Eminescu, pasajul Băncilă și reabilitarea pasajului Nicolina, proiecte care au arătat că banii europeni vin în România, chiar dacă administrația își bate joc de proiectele europene. Trei lucruri rele: tăierea teilor, jefuirea Fortus, distrugerea unor clădiri ale Iașului Vechi, care au arătat că la noi în oraș nu se respectă niciun fel de reguli!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here