Interlopii botoşăneni sar la gâtul poliţiştilor

Toleraţi o bună perioadă de timp, interlopii au ajuns să-şi facă de cap. O dovedeşte un incident petrecut în urmă cu aproape o lună, într-un pub din centrul municipiului Botoşani.

Totul a plecat de la un fapt aproape banal. Gheorghe O. de 45 de ani, zis şi „Vast” şi George Vlad T. de 24 de ani au fost în noaptea de 13 spre 14 decembrie în „Grand Irish Pub”. La sfârşitul programului au refuzat să părăsească unitatea, aşa că angajaţii au chemat poliţia. A urmat o adevărată nebunie. Tânărul a pus mâna pe o sticlă de votcă şi i-a ameninţat pe poliţişti, în timp ce Vast şi-a dat jos pantalonii, scoţându-şi organul genital. „Vă omor! Vă calc cu maşina! Ştiu unde stai, te fac eu pe tine şi pe familia ta!” a ţipat Vast la unul dintre poliţişti, ameninţându-l că-i va viola soţia.

Pentru că spiritele riscau să degenereze, a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de jandarmi. Dar ameninţările au continuat, Vast spunându-i unui alt poliţist că-i va tăia gâtul.

Scoşi într-un final în stradă, scandalagiii s-au opus conducerii la poliţie. Ba mai mult, George Vlad T. l-a prins de gât pe un agent şi nu i-a dat drumul decât în momentul în care unul dintre jandarmi a scos spray-ul lacrimogen şi i l-a pulverizat în faţă. Puşi la pământ şi încătuşaţi, cei doi au fost băgaţi în duba jandarmeriei.

La poliţie, suspecţii au fost duşi în sala de instruire, dar pentru că au continuat să ameninţe cu moartea, s-a solicitat prezenţa mascaţilor. Scandalul a luat sfârşit abia în jurul orei 8 dimineaţa, după ce suspecţii au fost legitimaţi şi identificaţi.

 

 

 

 

 

Sursa: monitorul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here