Iniţiatorul Legii Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş, deputatul Petru Movilă, cere comisie de anchetă!

De peste doi ani de zile, România are o lege privind construcţia Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş! De peste doi ani, asistăm la neputinţa instituţiilor centrale de a finaliza documentaţia necesară începerii construcţiei propriu-zise a autostrăzii. Dacă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Ministerul Transporturilor (MT) îşi făceau treaba din momentul în care a fost promulgată legea iniţiată de deputatul Petru Movilă, astăzi vedeam primele utilaje pe şantier. Însă, au fost timpi pierduţi din cauza lipsei de interes şi de profesionalism a instituţiilor care trebuiau să muncească în folosul ieşenilor.

Primul lucru pe care îl voi face în mandatul viitor este să solicit înfiinţarea unei anchete parlamentare pentru descoperirea celor care se fac vinovaţi pentru întârzierea nepermisă a acestei investiţii pentru care există şi o lege. În paralel cu acest demers, voi solicita ca această comisie să monitorizeze în permanenţă activitatea instituţiilor responsabile şi să supravegheze pas cu pas implementarea proiectului. Dacă nu s-a vrut cu binele, vom face autostrada cu forţa! Cei responsabili să răspundă în faţa milioanelor de oameni din Regiunea de Nord-Est, dar, în special, în fata ieşenilor care solicită acest drum de peste 10 ani!”, a declarat deputatul Petru Movilă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here