Iniţiative inedite în cadrul Proiectului Comenius ALPHA-Pupils, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” Iaşi

La Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” s-au încheiat activităţile din cadrul vizitei de lucru a profesorului Angelo Rapisarda, coordonatorul Proiectului Bilateral COMENIUS, „Active Learning of Professional High key – competences Acquired by Pupils” (2013-1-RO1-COM07-29620), din partea Liceului “Boggio Lera” din Catania, Italia. 

 

Astfel, în perioada 22-25 noiembrie, după întâlnirea de bun venit între echipa de proiect de la Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” şi profesorul Angelo Rapisarda şi după prezentarea spaţiilor în care se desfăşoară activităţile şcolare şi extraşcolare, s-a trecut la stabilirea planului de activităţi şi a perioadelor celor două schimburi de clase de minimum 10 elevi, de către coordonatorii de proiect şi membrii echipei de proiect.

 

Un moment inedit a fost video-conferinţa care a avut ca scop prezentarea şi cunoaşterea reciprocă a elevilor din cele două şcoli partenere. Aproximativ 25 de elevi de la cele două şcoli partenere au participat la video-conferinţă, iar limba de comunicare a fost limba engleza, dar şi limba italiană.

 

Alegerea tematicii din domeniile nanotehnologiei şi nanoştiinţei şi formarea echipelor mixte din câte 2 elevi romani şi 2 elevi italieni au constituit alte obiective atinse pe parcursul vizitei de lucru. Alte activităţi desfăşurate au fost: desemnarea logo-ului proiectului şi distribuirea sarcinilor, respectiv a competenţelor în cadrul echipelor de proiect din cele două şcoli partenere. 

 

Tematica generoasă și foarte actuală a proiectului este o premisă pentru derularea unor activități de interes maxim pentru elevi și profesori, în perioada imediat următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here