Îngrozitor! O femeie cu un copil în braţe a căzut într-o groapă acoperită de mântuială pe un trotuar din Oradea

Foto: ebihoreanul.ro

O lucrare făcută de mântuială a făcut victime la Oradea. O femeie care avea copilul în brațe a ajuns la spital după ce a căzut într-o groapă săpată şi neacoperită corespunzător de muncitorii care execută lucrări la reţeaua de canalizare.

 

Femeia îşi ţinea copilul în vârstă de 2 ani în braţe când, la un moment dat, a călcat pe o scândură nesigură şi a căzut, într-o zonă în care nu exista însă nici un indicator care să avertizeze asupra pericolului, scrie ebihoreanul.ro.

 

Din fericire, orădeanca a reușit să-și protejeze copilul, însă ea s-a lovit rău la un picior. ”Muncitorii care lucrează la canalizare au săpat nişte gropi foarte mari, pe care le-au acoperit cu scânduri. Problema este că scândurile acelea nu sunt fixate sub nicio formă. Eu eram cu piciorul stâng pe trotuar, pe asfalt, iar piciorul drept l-am pus pe o scândură, care scândură a basculat şi am căzut cu piciorul drept în groapă”, a spus femeia.

 

Imediat după căzătură, victima s-a prezentat la medicul legist, care a stabilit că are nevoie de 3 zile de îngrijiri medicale. Ea este hotărâtă acum să facă plângere în instanţă împotriva celor care se fac vinovaţi de incident, cu atât mai mult cu cât pietonii nu sunt avertizaţi asupra pericolelor la care se expun.

 

După acest incident, problema a fost remediată. ”Am rigidizat scândurile cu platbandă, ca să nu se mai poată mişca individual”, a explicat un inginer de la fața locului.

 

 

(Sursa: libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here