Fostul șef al Serviciului Secret al Armatei din perioada comunistă, vice-amiralul Ștefan Dinu, a afirmat că deja din 1985 existau informații detaliate cu privire la o operațiune planificată pentru provocarea revoltelelor în țările comuniste. Dinu susține că Uniunea Sovietică pregătise meticulos acest plan, iar în octombrie 1989 a primit un raport detaliat din Iugoslavia cu privire la desfășurarea iminentă a evenimentelor din cadrul Revoluției.
„Informații despre situația din România și nu numai, noi am avut cu multă vreme înainte, chiar din ’85 începând până în luna și în anul Revoluției, noi, Direcția de Informații, puțin am deviat de la stricta misiune de informație militară și am adus conducerii Ministerului și Marelui Stat Major și informații de natură politică și economică la cererea unor cadre și unor și unor conducători: comandanți, șefi de state majore din Ministerul Apărării pentru că erau lucruri care lipseau pe piața informațiilor din România”, a spus vice-amiralul Ștefan Dinu, la Antena 3 CNN.
Fostul șef al Serviciului Secret a mărturisit că a primit informații precise despre desfășurarea Revoluției din decembrie 1989 cu câteva luni înainte, de la omologul său din Iugoslavia.
„Omologul meu iugoslav ne-a făcut o informarea foarte exactă a felului cum se vor derula evenimentele în România. S-a întâmplat în octombrie 1989. Se arătau că forțe străine specializate în provocări și în destabilizarea situației politice interne vor face pătrunderi în Români.Că aceste pătrunderi se vor face în orașele de graniță, vor ridica populația la revoltă, și că această revoltă se a extinde către interior”, a declarat șeful Serviciului Secret al Armatei de la acea vreme.