Independenţa presei. Jurnalişti egipteni de la AL-JAZEERA AU DEMISIONAT pentru că nu puteau scrie liber

Colaboratorii Al-Jazeera în Egipt au demisionat din cauza unui dezacord privind linia editorială a anagajatorului lor, a declarat luni un oficial al postului de televiziune cu sediul la Doha, fără a preciza care este numărul lor.

 

„Unii colaboratori noi ai biroului Al-Jazeera-Mobasher (postul direct al grupului) din Egipt, care au propria părere cu privire la situaţia din Egipt, au decis să părăsească postul de televiziune”, a declarat oficialul citat, sub acoperirea anonimatului.

 

Al-Jazeera este criticată de o parte a opiniei publice din Egipt, precum şi în alte ţări din Primăvara Arabă, pentru linia sa editorială, considerată favorabilă islamiştilor, arată Mediafax.

 

Această demisie intervine în timp ce televiziunea urmăreşte îndeaproape evenimentele care au condus la demiterea preşedintelui egiptean, islamistul Mohamed Morsi, de către armată.

 

Oficialul a apreciat că demisionarii, al căror număr nu l-a precizat, „nu s-au adaptat liniei editoriale a Al-Jazeera, care refuză să se supună presiunilor şi care continuă să acopere evenimentele cu profesionalism, făcând abstracţie de putere”.

 

El a adăugat că „înţelege marile presiuni cu care se confruntă ei”, afirmând totuşi că demisiile în serie nu au afectat personalul biroului egiptean Al-Jazeera News, principalul canal de ştiri al grupului.

 

Potrivit presei, şapte colaboratori ai Al-Jazeera în Egipt au demisionat luni, în ziua în care peste 50 de persoane au fost ucise la Cairo în cadrul unei manifestaţii, puternic mediatizate de postul din Qatar, a susţinătorilor preşedintelui islamist.

 

Miercuri seara, chiar după anunţarea de către armată a îndepărtării de la putere a preşedintelui provenit din rândul Fraţilor Musulmani, postul a difuzat o înregistrare video în care Morsi reafirma că este „preşedintele ales al Egiptului”.

 

Al-Jazeera a afirmat ulterior că forţele de securitate au percheziţionat sediile sale şi i-au arestat angajaţii, precum şi pe cei ai mai multor instituţii de presă apropiate de islamişti, aminteşte mediafax.ro.

 

De la înfiinţarea sa, la sfârşitul lui 1996, Al-Jazeera a fost o tribună pentru contestatarii regimurilor autoritare din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Finanţată de bogatul emirat Qatar, televiziunea se laudă că a contribuit la Primăvara Arabă, transmiţând în direct manifestaţiile.

 

Criticii săi consideră însă linia sa editorială prea favorabilă islamiştilor ajunşi la putere după Primăvara Arabă, între care Fraţii Musulmani din Egipt, arată sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here