Incredibil! Specialiștii unul centru de cercetare din Rusia au reușit să printeze o tiroidă, transplantată cu succes la un șoricel

Un centru de cercetare din Rusia a reuşit să printeze cu succes un organ funcţional, pe care l-am transplantat într-un şoricel. Un oficial al centrului a declarat că printarea de organe umane funcţionale necesită un timp mult mai îndelungat.

 

Centrul de Inovaţii Skolkovo din Rusia a printat cu succes un organ funcţional, folosind o bio-imprimantă dezvoltată de unul dintre cercetătorii săi, a raportat marţi agenţia de ştiri Interfax, citându-l pe vicepreşedintele Fundaţiei Skolkovo, Kirill Kaem.

 

„Centrul nostru este una dintre primele cinci companii din lume care a dezvoltat o bio-imprimantă funcţională şi prima companie care a printat o glandă tiroidă funcţională, care a fost transplantată cu succes într-o şoricel”, a declarat Kaem jurnaliştilor.

 

Compania plănuieşte să înceapă să printeze alte organe în viitorul apropiat – precum rinichi sau ficat – şi deja vinde bio-imprimante altor companii interesate în printarea biologică 3D.

 

„Totuşi, printarea de organe umane va necesita un timp semnificativ – mai multe de 15 ani”, a adăugat Kaem.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here