INCREDIBIL. O publicație ultra-ortodoxă evreiască a scos femeile din poza cu liderii lumii prezenți la marșul istoric de la Paris

Un ziar a modificat o fotografie în care apăreau peste 50 de lideri ai lumii, la marşul istoric de la Paris, astfel încât au fost scoase din imagine toate femeile prezente.

 

„The Announcer”, o publicaţie evreiască ultra-ortodoxă din Israel, le-a scos din poză inclusiv pe Angela Merkel, cancelarul german, Anne Hidalgo, primarul Parisului, şi pe Federica Mogherini, înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.

 

Mediaite, care prezintă poza iniţială şi imaginea trucată apărută în publicaţia israeliană, precizează că este „surprinzător” că în fotografia trucată apare liderul palestinian, Mahmoud Abbas.

 

Poza originală

 

Poza trucată

 

Aproximativ 3,7 milioane de oameni au participat, duminică, la un marş al solidarităţii în Franţa. Numai în Paris au ieşit pe străzi 1,5 milioane de oameni, potrivit organizatorilor evenimentului.

 

Ministrul de Interne a anunţat că evenimentul este unul fără precedent în istoria Franţei, astfel că este imposibil de comunicat o cifră oficială a celor care s-au aflat duminică, pe străzi. Totuşi, ultima estimare vorbeşte de circa 3,7 milioane de oameni, un record absolut pentru Franţa.

 

Manifestaţia din Paris, organizată în memoria celor 17 victime ale atentatelor teroriste comise săptămâna trecută în Franţa, a adunat aproximativ 50 de lideri străini, printre care şi preşedintele român Klaus Iohannis.

 

Au mai fost prezenţi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, premierul Marii Britanii, David Cameron, cel spaniol, Mariano Rajoy, al Italiei, Matteo Renzi, cel al Turciei, Ahmet Davutoglu, preşedintele ucrainean Petro Poroșenko, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cancelarul german, Angela Merkel.

 

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi liderul palestinian Mahmoud Abbas au participat şi ei la mitingul de solidaritate de la Paris.

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here