Incredibil! O LOCOMOTIVĂ DIN TEZAURUL NAȚIONAL, vândută pe bucăți de hoții de fier vechi

O locomotivă blindată, fabricată de germani în 1944 şi inclusă în tezaurul naţional al României, a fost abandonată în depoul staţiei CFR Suceava Nord. Locomotiva a fost aproape dezmembrată de hoţi şi vândută pe bucăţi la fier vechi.

 

Prin Ordinul nr. 2686 din 31 iulie 2000 al ministrului Culturii, 92 de locomotive de epocă au fost clasificate în Patrimoniul Cultural Naţional, categoria tezaur. Printre ele, şi Locomotiva cu aburi 1501120, aflată în depoul staţiei Câmpulung Moldovenesc Est, fabricată în Germania de Henschel und Sohn şi pusă în funcţiune în anul 1944. Obiectul face parte dintre cele 23 de locomotive primite în anii ’50 „cadou” de la URSS, fiind capturate în război.

După o scurtă perioadă de funcţionare, locomotiva a fost abandonată în depoul Câmpulung. În anul 2000, a fost inclusă în tezarului naţional.

Descrierea obiectului şi o fotografie se regăsesc pe pagina de internet a Institutului Naţional al Patrimoniului. „Locomotivă cu abur cu tender, cu cinci osii motoare precedate de o osie alergătoare sistem Bissel. Tenderul este construit într-un sistem şi tehnologie revoluţionare pentru anii ’40, din table dintr-un aliaj de titan şi oţel, asamblate în unghi antiglonţ (aşa-zisul tender-barcă), iar cabina este construită din aceleaşi table şi asamblată în aşa fel ca să existe cât mai puţine spaţii pentru geamuri şi cu sistem de camuflare a luminii.

De asemenea, cabina are o instalaţie specială de ventilaţie şi aerisire la trecerea sau staţionarea în tunele sau spaţii închise”, se arată pe cimec.ro.

 

Mutată în secret de la Câmpulung la Suceava

La începutul anilor 2000, arhitectul Viorel Blănaru, consilier la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Suceava, a încercat să inspecteze

starea locomotivei. Supriza a fost că obiectul nu era de găsit în depoul Câmpulung Moldovenesc Est. După câţiva ani de corespondenţă cu Regionala CFR Iaşi şi o investigaţie a Poliţiei Suceava, locomotiva a fost descoperită pe o linie secundară din zona depoului CFR Suceava Nord (Iţcani). „Este o locomotivă germană, produsă în timpul războiului, clasificată ca tezaur. Se găseşte pe listele Institutului Naţional al Patrimoniului. Am descoperit-o după multe investigaţii şi încercări de a o identifica între numeroasele locomotive pe care le are Regionala CFR Iaşi. Teoretic, la Iaşi ar trebui să mai fie trei astfel de locomotive, dar din câte ştiu, nici acestea nu pot fi găsite”, spune Viorel Blănaru.

Această manevră a părut foarte ciudată pentru cei de la Direcţia de Cultură. „Cineva a vrut să distrugă identitatea acestei locomotive. Au fost furate toate plăcuţele de înmatriculare. Mă mir că am mai găsit-o şi că nu a fost scoasă din ţară”, adaugă Viorel Blănaru.

 

Pe piaţa neagră ar fi valorat peste trei milioane de eur

Fără niciun fel de pază, abandonată în câmp, în voia hoţilor de fier vechi, locomotiva a fost aproape dezmembrată şi vândută bucată cu bucată. Toate piesele mai mici, metalele neferoase şi plăcuţele de identificare au fost deja furate. Din locomotivă a mai rămas doar scheletul.

Arhitectul Viorel Blănaru spune că locomotiva a fost construită special pentru război, din metal de cea mai bună calitate, blindată pentru a fi protejată în timpul luptelor.

„Locomotiva este o capodoperă a tehnicii anilor 1942-1944. A fost construită într-unul dintre marile depouri de locomotive germane, în zona Ruhr. Era blindată, zona focarului era bine căptuşită cu metal pentru a fi protejată de loviturile proiectilelor. Acum este un maldăr de fier vechi. A rezistat până acum doar pentru că oţelul din care a fost fabricată a fost foarte bine tratat. Cei de la CFR vor să o lase să moară, să ruginească sau să o ofere pe tavă hoţilor de fier vechi”, a explicat Blănaru.

Astfel de locomotive sunt foarte căutate pe piaţa neagră. De altfel, după 1989 au existat multe suspiciuni cu privire la faptul că locomotivele de epocă din România ar fi fost vândute ilegal în străinătate.

Viorel Blănaru susţine că, la începutul anilor 2000, când încă nu era dezmembrată, locomotiva ar fi valorat peste trei milioane de euro. La sesizarea Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural, IPJ Suceava a deschis un dosar penal.

„În cauză, poliţiştii suceveni efectuează cercetări într-un dosar penal faţă de autori necunoscuţi pentru furt de componente de la locomotiva aparţinând Regionalei CFR Iaşi, inclusă în patrimoniul naţional”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

 

“Un monument al fierului vechi”

Deşi locul ei ar fi fost într-un muzeu, locomotiva de epocă s-a transformat într-un monument al fierului vechi. „Dacă locomotiva rămânea în starea în care a fost identificată în anii ’90-’95, putea să îşi găsească locul undeva într-un muzeu, ca un element deosebit. Este voluminoasă, este mare, este grea, dar se putea găsi un loc unde să-i fie valorificată importanţa. Ce putem face cu ea acum? Nu ştiu. Să o admirăm doar ca un monument al fierului vechi”, ne-a spus, resemnat, Viorel Blănaru.

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here