Un român care a călătorit la Lyon, în Franța, a avut parte de o supriză neplăcută după ce a văzut cum arată camera de hotel în care s-a cazat. Imaginea a devenit virală pe rețelele sociale.
Potrivit românului, hotelul în care s-a cazat nu este deloc ieftin, însă, în ciuda acestui fapt, camera pe care a primit-o seamănă cu o debara, având aproximativ șase metri pătrați.
”Trebuie să vă arăt asta, că râd singur de juma’ de oră. Și nu e frumos, mai bine să râdem cu toții.
Am ajuns la Lyon și m-am cazat. Aia din poză e camera de hotel. TOATĂ camera, să ne înțelegem. Am pus special trolerul acolo, ca să fie mai clar despre ce vorbesc. Ah, ba nu, mint, mai e și-o baie. În ea stăteam când am făcut poza, de-aia râd singur.
Dacă aveți impresia c-a fost ieftin hotelul și de-aia, well, nu, N-A fost.
Evident, m-am dus peste fata aia de la recepție s-o întreb care e faza cu debaraua asta și să mi-o schimbe.
Mi-o schimbă, da’ nu azi, mâine. Că azi nu mai are altă cameră liberă. Să-mi țineți pumnii la noapte, pare c-o să am nevoie”, spune bărbatul.