Incident aviatic. O dronă, la un pas de ciocnirea cu un avion de linie al Air France

Incident aviatic pe aeroportul „Charles de Gaulle” din Paris. Un avion al companiei Air France a evitat „la mustață” o dronă, chiar în momentul în care se pregătea de aterizare.

 

O anchetă a autorităților franceze a scos la iveală că avionul care zbura pe ruta Barcelona-Paris a fost foarte aproape să se lovească de o dronă. Incidentul a avut loc pe 19 februarie, pe aeroportul Charles de Gaulle, în timp ce aeronava Air France se apropia de pista de aterizare, notează BFMTV.

 

Aeronava se afla la o altitudine de 1.600 de metri, atunci când copilotul a văzut o dronă în partea stângă a aparatului de zbor. Acesta a deconectat imediat pilotul automat și a efectuat o manevră de evitare.

 

Comandantul de zbor a apreciat că drona se afla la circa cinci metri sub aripa stângă a aeronavei. Echipajul a informat imediat turnul de control asupra prezenței dronei și a continuat manevra de aterizare, fără alte incidente.

 

Dronele nu au voie să zboare în vecinătatea aeroporturilor, să survoleze zone locuite și sunt limitate la un plafon de 150 de metri, fără dreptul de a ieși din câmpul vizual al operatorului.

În urmă cu aproape două săptămâni, directorul Asociației Internaționale de Transport Aerian a avertizat că dronele civile constituie tot mai mult “o amenințare reală și în creștere” pentru securitatea avioanelor civile. El a făcut apel către o reglementare a acestor activități pentru a se evita eventualele accidente cu consecințe grave.

„Este o problemă reală. Primim multe informații de la piloți despre drone întâlnite în locuri neașteptate, mai ales la joasă altitudine în jurul aeroporturilor. Este de necontestat că aceasta pune o problemă reală și în creștere pentru securitatea avioanelor civile”, a declarant directorul general al Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA, Tony Tyler, pe 15 februarie, în cadrul unei conferințe care a avut loc Singapore.

 

(Sursa: libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here