Închisoare cu suspendare pentru un adolescent din Vaslui. A ucis cu mașina un bătrân pe trecerea de pietoni, apoi a fugit de la locul faptei

Foto: Facebook/Marian Buruiană

Judecătoria Vaslui a pronunţat sentinţa în dosarul în care un tânăr de 19 ani, elev în clasa a XII-a la Liceul cu Program Sportiv Vaslui, a fost judecat după ce pe 26 ianuarie 2016 a accidentat mortal un bătrân pe o trecere de pietoni şi apoi a fugit de la locul faptei.

 

Marian Buruiană a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de anchetă.

 

Pentru faptele comise, Judecătoria Vaslui a dispus condamnarea sa la doi ani şi patru luni închisoare cu suspendare, sub supraveghere. Suplimentar, judecătorii l-au obligat pe tânărul de 19 ani să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, la Primăria Vaslui sau la Goscom Vaslui.

 

Sentinţa pronunţată de Judecătoria Vaslui nu este definitivă, procurorii şi rudele victimei având posibilitatea să o atace în termen de zece zile.

 

Accidentul produs de elevul de clasa a XII-a a avut loc pe trecerea de pietoni de pe strada Ştefan cel Mare din Vaslui, în apropierea oficiului poştal din cartierul 13 Decembrie. Martorii spun că pietonul, un bătrân de 82 de ani, se întorcea de la magazin, de unde cumpărase lapte. S-a angajat în traversarea regulamentară a străzii, moment în care a fost lovit din plin de un autoturism care circula cu viteză excesivă. În urma impactului bătrânul fiind aruncat la aproape 10 metri distanţă. Conducătorul auto a coborât din autoturism, s-a uitat la victimă, după care s-a urcat la volan şi a fugit de la locul faptei.

 

Ulterior, la scurt timp, tânărul a fost identificat de poliţişti pe raza comunei Muntenii de Sus. Acesta nu consumase alcool, înainte de a se urca la volan şi a susţinut că nu l-a observat pe bătrânul care s-a angajat în trecerea străzii. Adolescentul se află în grija unei surori, părinţii fiind plecaţi la muncă în străinătate. Autoturismul i-a fost oferit cadou anul trecut, cu ocazia majoratului.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here