Inchisoare cu executare pentru un barbat din Salaj care a distribuit poze cu amanta sa in ipostaze intime

Un barbat de 44 de ani din judetul Salaj, condamnat cu suspendare pentru conducere fara permis, a fost condamnat la inchisoare cu executare pentru violarea vietii private dupa ce a distribuit mai multe fotografii cu amanta sa in ipostaze intime.

Judecatoria Jibou, din judetul Salaj, a pronuntat o prima sentinta intr-un dosar de violare a vietii private in care a fost trimis in judecata un barbat de 44 de ani acuzat ca a amenintat-o pe amanta sa ca in cazul in care nu continua relatia cu el va distribui poze si filmari in care femeia apare in ipostaze intime.

Ancheta a scos la iveala ca victima, aflata in pragul divortului, l-a cunoscut pe inculpat pe internet. Dupa ce i-a trimis barbatului mai multe fotografii in ipostaze intime, cei doi s-au intalnit si au intretinut relatii sexuale care au fost filmate si fotografiate de inculpat.
Cand femeia l-a anuntat pe barbat ca nu mai vrea sa continue relatia cu el, barbatul i-a trimis sotului si cumnatului femeii pozele pe care si le-au facut impreuna, dar si filmarile in care cei doi intretineau raporturi sexuale. Femeia a aratat in plangerea depusa la Politie ca „nu i-a dat acordul inculpatului sa distribuie poze sau imagini video cu ei doi pe retelele de socializare”. Cu toate acestea, inculpatul a trimis filmarile sotului partii vatamate si altor persoane.

In urma procesului judecat la Judecatoria Jibou, barbatul a fost gasit vinovat de infractiunea de violare a vietii private. „Prin actiunea sa, inculpatul a afectat integritatea psihica a persoanei vatamate prin divulgarea/transmiterea catre terte persoane, membrii ai familiei persoanei vatamate, consateni, prin postarea pe Facebook a pozelor/filmuletelor in care cei doi apareau in ipostaze intime”, se arata in sentinta Judecatoriei Jibou prin care barbatul acuzat de violarea vietii private a fost condamnat la un an si o luna de inchisoare.

Pentru ca barbatul este recidivist, avand la activ o condamnare cu suspendare pentru conducere fara permis, pedeapsa a fost aplicata cu executare, rezultand o pedeapsa de doi ani si o luna de inchisoare cu executare. Sentinta nu este definitiva, putand fi atacata cu apel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here