Încet-încet, oamenii fostului edil-șef părăsesc Primăria. Eugen Chișcă, fostul șofer al lui Gheorghe Nichita, și-a depus demisia

Unul dintre oamenii de încredere ai lui Gheorghe Nichita a demisionat din Primărie. Este vorba despre Eugen Chişcă, fostul șofer al fostului edil, în prezent şef al Serviciului Administrativ.

 

Chişcă a depus o cerere pentru încetarea raporturilor de serviciu cu acordul părţilor începând cu ziua de 30 iunie. Solicitarea acestuia trebuie să fie aprobată de către primarul ales Mihai Chirica pentru a intra în vigoare la data menţionată, scrie „Ziarul de Iași”.

 

În ianuarie 2016, Chişcă a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare şi la muncă în folosul comunităţii pentru o perioadă de 60 de zile. El a fost judecat în dosarul în care Nichita este acuzat că a folosit abuziv Poliţia Locală pentru operaţiuni de filaj. Judecătorii Tribunalului Iaşi au luat această decizie după ce Chişcă a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA. În declaraţiile date procurorilor, acesta a recunoscut că a deschis un cont bancar pentru fostul primar, în care Nichita obişnuia să depună bani despre a căror provenienţă nu sunt informaţii publice. Chişcă a fost condamnat pentru faptul că a intervenit pe lângă angajatul unei firme de telefonie mobilă pentru a obţine lista convorbirilor telefonice a fostei amante a lui Nichita, Adina Samson.

 

Citește și EXCLUSIV. Toate denunţurile împotriva lui Nichita: TURNAT DE CEI MAI BUNI PRIETENI

 

La mijlocul lunii aprilie 2016, Chişcă a înaintat la Tribunalul Iaşi o cerere prin care a solicitat instanţei să-i permită să părăsească ţara. Săptămâna trecută, judecătorii au decis să repună cauza pe rol după ce, iniţial, amânaseră pronunţarea.

 

Demisia lui Chişcă vine la o săptămână după cea a arhitectului şef al oraşului, Tudor Vericeanu, un fost colaborator apropiat al lui Nichita. În trecut, primarul ales Mihai Chirica a solicitat demisia atât în cazul lui Vericeanu, cât şi al lui Chişcă.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here