Începe „Revoluţia termică”: costurile scad spectaculos. Dalkia Iași pregăteşte un proiect de milioane de euro pentru contorizare individuală

Modulele termice vor înlocui centralele de apartament, alimentate cu gaz. În oraşele în care au fost instalate, preţurile la agent termic au scăzut la mai puţin de jumătate. Se menţine sistemul centralizat de furnizare a agentului termic, dar fiecare familie îşi poate regla consumul.

 

Dalkia, firma care administrează CET Iaşi, va lansa, în câteva luni, un proiect extrem de ambiţios care vizează reîntoarcerea ieşenilor la soluţia de încălzire în sistem centralizat. Practic, din fonduri europene, vor fi instalate în apartamentele ieşenilor module termice care permit reglarea temperaturii agentului termic primit în regim centralizat, precum şi contorizarea separată. În opinia reprezentanţilor Dalkia, modulele termice vor demonstra că preţul agentului termic furnizat în regim centralizat este mai scăzut şi că acestea au o eficienţă mai mare pentru încălzirea apartamentelor.

Centrală în reţea

Modulele de încălzire, cunoscute şi drept centrale pe agent termic, ce vor fi montate de către Dalkia, într-o scară de bloc din Iaşi, în acest an, au aceeaşi dimensiune ca centralele termice pe gaz, dar sunt conectate la reţeaua de termoficare. Proiectul are nevoie de modificarea sistemului actual de distribuţie la comun a agentului termic ce va fi înlocuit cu sistem de distribuţie individual, în cadrul aceluiaşi proiect care va viza trei scări de bloc. Noutatea constă în faptul că modulele termice nu au nevoie de aprobări speciale, pentru că nu funcţionează pe gaz şi nu există pericole.
În plus, modulele nu au nevoie de revizii sau aprobări şi au o durată de viaţă de 15-20 de ani. Un alt avantaj este dispariţia coşurilor pentru evacuarea gazelor de ardere. Există chiar modele care nu necesită conectare la reţeaua electrică, având valve mecanice. În modulele termice se realizează încălzirea apei calde menajere şi tot ele distribuie agentul termic furnizat în regim centralizat. Căldura din apartament sau temperatura apei calde sunt reglate de către proprietarul modulului, în funcţie de preferinţe şi de buget.

Contorizare individuală: reglezi consumul

Tot modulele sunt cele care permit contorizarea individuală, astfel că cei care le folosesc vor şti precis cât agent termic au folosit. „Împreună cu sistemele de izolaţie, costurile de încălzire pot scădea cu maxim 83%, conform specialiştilor”, ne-a spus Ana Maria Icătoiu, purtătorul de cuvânt al Dalkia Iaşi.
Modulele termice au chiar şi un sistem ce permite reglarea automată a căldurii din calorifere în funcţie de temperatura de afară. Atunci când afară este mai cald, cantitatea de energie trimisă spre calorifere scade şi invers.

 

 

CET, administrat de Dalkia, recâştigă încrederea clienţilor. În patru ani, gazul metan va fi cu 50% mai scump decât gigacaloria furnizată în sistem centralizat

Proiect-pilot: trei scări dotate cu module individuale

Vor fi alese blocuri în care 50% dintre locatari au centrale pe gaz, tocmai pentru a se vedea avantajele sistemului centralizat: confort termic la un preţ mult mai mic.

Dalkia Iaşi va investi într-un proiect-pilot, în trei scări de bloc din Iaşi, unde apartamentele vor fi branşate la sistemul de energie termică centralizat individual. Într-una dintre scările de bloc vor fi montate module termice. „În câteva săptămâni, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice va finaliza modificarea Ghidului Solicitantului, după care, împreună cu Primăria şi cu cei de la Elsaco, vom alege trei scări de bloc pentru înlocuirea distribuţiei pe verticală a agentului termic cu distribuţia pe orizontală. Într-una dintre scările de bloc din proiect vor fi montate module termice. Preţul va fi suportat în proporţie de 70-90% de către Dalkia şi Elsaco, în funcţie de veniturile locatarilor”, ne-a mai spus Ana Maria Icătoiu.

Cum vor fi alese blocurile

Dalkia a fixat deja criteriile prin care cele trei scări vor fi selectate pentru racordarea individuală la sistemul centralizat de încălzire. „Cele trei scări trebuie să fie în trei cartiere diferite ale oraşului. Trebuie ca jumătate dintre locatari să fie debranşaţi şi să aibă centrale individuale pe gaz, pentru ca să vadă că sistemul centralizat contorizat individual este mai ieftin. Nu în ultimul rând, trebuie ca acele scări alese să nu aibă datorii la utilităţi”, a precizat Ana Maria Icătoiu. Intenţia firmei este ca, după realizarea acestui proiect, să acceseze fonduri europene destinate creşterii eficienţei energetice, pentru ca ieşenii să fie branşaţi individual, să poată regla temperatura şi să plătească doar cât consumă.

 

În alte oraşe, soluţia modernă a dat rezultate

Module termice de apartament au fost montate deja în câteva oraşe din România: la Băile Felix (unde agentul termic este geotermal), la Râmnicu Vâlcea, Călimăneşti-Căciulata, Giurgiu şi Craiova.
Specialiştii care au analizat performanţele sistemelor au spus că scăderea costurilor şi siguranţa sunt spectaculoase. „Soluţiile moderne se bazează pe conceptul descentralizat, în care încălzirea şi apa caldă se produc individual. Aceasta se traduce în adaptarea la nevoile individuale şi contorizarea precisă a consumului de energie”, a mai spus Ana Maria Icătoiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here